Antrenorul principal al HC Dunărea Brăila, Costică Buceschi a anunțat că în luna august echipa brăileană va participa la 3 turnee amicale, dintre care unul organizat la Brăila și dotat cu Cupa Dunărea.
Primul turneul la care HC Dunărea va participa este cel de la Tg. Jiu, apoi unul la Brașov, iar la mijlocul lunii august va fi turneul de la Brăila, la care vor participa Brest (Franța), SCM Rm. Vâlcea și Rapid București, în perioada 16-19 august, un turneu în care se va juca pe sistemul fiecare cu fiecare.
În perioada 3-5 august, CSM Târgu-Jiu va organiza un puternic turneu amical la Târgu Jiu, la care participă Dunărea Brăila, Măgura Cisnădie și Știința București.
În perioada 10-11 august la Brașov, HC Dunărea va răspunde invitației celor de la Corona Brașov pentru a participa la un turneu, alături de SCM Râmnicu Vâlcea, Gloria Bistrița-Năsăud și Corona Brașov.
Cu o săptămână înainte de debutul noi ediții de Liga Florilor, pe 26-27 august, HC Dunărea Brăila va participa la SuperCupa României. Turneul va alinia la start echipele CSM Târgu Jiu, CSM București, Rapid București și Dunărea Brăila. Vor fi primele partide oficiale din sezonul 2023-2024.