Timp de 5 zile, Poliţia Română desfăşoară la nivel naţional, o serie de activităţi susţinute în domeniul prevenirii infracţionalităţii, în cadrul manifestării „Săptămâna prevenirii criminalităţii”. Demersurile preventive sunt structurate pe zile tematice, stabilite în baza priorităţilor de intervenţie preventivă ale Poliţiei Române din acest an şi a altor domenii de interes instituţional.
Evenimentul va avea un caracter unitar, domeniile de referință fiind selectate în baza priorităților Poliției Române pentru acest an, după cum urmează:
- 22 mai – siguranța copiilor;
- 23 mai – siguranța online;
- 24 mai – prevenirea infracțiunilor contra patrimoniului;
- 25 mai – prevenirea disparițiilor de minori/ plecărilor voluntare (evenimentele vor marca Ziua Internațională a Copilului Dispărut);
- 26 mai – prevenirea violenței domestice.
La nivelul județului Brăila, activitățile vor fi susținute de polițiști din cadrul Compartimentului Analiza și Prevenirea Criminalității, Serviciul Rutier, Biroul Siguranță Școlară, Biroul de Proximitate, Polițiile Orășenești Ianca, Făurei și Însurăței și cu implicarea partenerilor instituționali C.P.E.C.A. și A.N.I.T.P. – C.R Galați.
Luni, 22 mai, este dedicată siguranței copiilor. Copii de la gradinița nr. 37 ,,Dumbrava Minunata,, Brăila, vor fi prezenți în Parc Monument unde vor participa la modulele educativ-aplicative pregătite de poliţiştii din cadrul Compartimentului Analiza și Prevenirea Criminalității și de la Serviciul Rutier.
Marţi, poliţiştii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila au pregătit o activitate inedită pe tema siguranței online, a prevenirii cyberbullying-ului, abuzurilor sexuale asupra minorilor – adresate elevilor Școlii Gimnaziale “Ion Luca Caragiale” Brăila.
Miercuri, poliţiştii vor purta discuţii cu cetățenii pe tema prevenirii infracţiunilor contra patrimoniului, acţiunile fiind orientate către prevenirea furturilor din locuinţe, din curţi şi anexe gospodăreşti, a tâlhăriilor şi a înşelăciunilor. Aceste acţiuni se vor desfăşura cu polițiști de prevenire și proximitate, la C.A.R. Pensionari Brăila, Uniunea Județeană „Solidaritatea” Pensionarilor dar și în zone intens circulate din Municipiul Brăila, orașele Ianca, Făurei, Însurăței. Demersurile preventive din această zi vor viza în mod deosebit populaţia vârstnică, mai expusă la victimizare prin infracţiuni precum înşelăciunile sau furturile prin câştigarea încrederii.
Joi, 25 mai, se vor derula activități în scopul prevenirii disparițiilor de minori/plecări voluntare de acasă, care urmăresccreșterea gradului de conștientizare cu privire la riscurile asociate disparițiilor de minori și a plecărilor voluntare din mediul familial și la măsurile de prevenire a acestor fenomene. Polițiști din cadrul Compartimentului Analiza și Prevenirea Criminalității, alături de lucrători C.P.E.C.A. și A.N.I.T.P.- C.R Galați vor desfașura activități preventive la Colegiul Național ”Ana Aslan”.
Ultima zi a manifestării, cea de vineri, va fi dedicată prevenirii violenţei în familie, oamenii legii urmând să meargă în unităţi comerciale cu personal preponderent feminin, în fabrici de confecții și textile, atât în Municipiul Brăila cât și în orașele Ianca, Făurei, Însurăței. Activitățile se vor desfăşura cu polițiști de prevenire și proximitate și vor viza creșterea gradului de conștientizare a populației cu privire la gravitatea fenomenului violenței domestice, inclusiv utilitatea aplicației Bright Sky RO.
Totodată, polițiști din cadrulBiroului Siguranța Școlară vor desfășura în unitațile de învățămînt și activități preventive circumscrise acestei manifestări naționale.
