În perioada 13 – 16 aprilie a.c., jandarmii brăileni vor asigura măsurile de ordine publică la evenimentele religioase prilejuite de Sărbătorile Pascale, iar prin măsurile pe care le-au pregătit, jandarmii brăileni vor avea grijă ca fiecare cetățean să petreacă aceste zile în siguranță.
Astfel, jandarmii brăileni vor asigura măsuri de ordine publică, atât independent, cât și în sistem integrat, la lăcașurile de cult din municipiu și județ, pe timpul desfășurării Deniilor și a serviciului religios dedicat Sărbătorii Învierii Domnului Iisus Hristos. Independent, jandarmii vor fi prezenți în proximitatea a douăzeci și șapte de biserici, precum și în stațiunea balneoclimaterică Lacu Sărat, acolo unde se află Mănăstirea „Sfântul Pantelimon” care atrage mii de credincioși, anual, în noaptea slujbei de Înviere.
De asemenea, efectivele Inspectoratului de Jandarmi Județean Brăila vor acorda o atenție deosebită locurilor aglomerate, cum ar fi gări, autogări, centre comerciale, discoteci, piețe și altele, pentru a preveni și combate săvârșirea faptelor antisociale.
Jandarmii recomandă cetățenilor:
• Să manifeste răbdare;
• Să respecte indicaţiile forțelor de ordine;
• Să evite implicarea în conflicte de orice natură;
• Să solicite sprijin prin sistemul unic de urgenţă 112, în cazul în care sunt martorii săvârşirii unor fapte de natură antisocială;
• Părinţii sunt rugaţi să supravegheze cu atenţie sporită copiii, pentru a evita situaţiile de rătăcire şi pentru a preveni eventualele accidente;
• Să acorde o atenţie sporită bunurilor şi obiectelor personale (genţi, poşete, bagaje).
”Vă dorim Sărbători Luminate, iar Învierea Domnului să vă găsească alături de cei dragi, cu bucurie, liniște și pace în suflet!” este mesajul jandarmilor pentru brăileni.
