În Brăila sunt 29 de clădiri cu grad de risc seismic I, după cum a precizat inspectorul șef al ISU Brăila, colonel Cristian Ion. Acestea au fost încadrate în această categorie în urma unor expertize tehnice efectuate anii trecuți. O parte din clădirile expertizate au fost și reabilitate și consolidate, altele sunt în curs de reabilitare sau consolidare.
Potrivit datelor deținute de Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Brăila, la această dată figurează în județul nostru ca fiind încadrate în clasa de risc seismic I (în urma unor expertize) un număr de patru corpuri de clădire aparținând unor unități școlare. În afară de Corpul B al Liceului de Arte „Hariclea Darclee” – care a fost închis în această săptămână și în care nu se vor mai desfășura cursuri, mai este o anexă a Inspectoratului Școlar Județean, de pe Bulevardul Al. I. Cuza, care este folosită ca depozit și urmează să intre în consolidare. De asemenea clădirea unei grădinițe cu program normal din satul Lacu Sărat, comuna Chiscani, care la această dată este în conservare, este încadrată în categoria de grad de risc seismic I, dar și un corp de clădire al Școlii Gimnaziale din comuna Victoria, în care în prezent nu se desfășoară activități școlare.
Colonel Cristian Ion a declarat că ISU Brăila deține o evidență a clădirilor publice expertizate din punct de vedere al riscului seismic, constituită în baza informațiilor furnizate de Consiliul Județean și de Primăria Brăila. Potrivit acestuia, în această evidență nu apare nicio clădire publică încadrată în clasa de risc seismic I. Mai exact, au fost 7 astfel de clădiri ce aparțineau CJ Brăila, încadrate în clasa de risc seismic I și II, dar acestea au fost reabilitate și consolidate, plus coșul de fum de la Spitalul Județean, care a fost demolat.
Șeful ISU Brăila a precizat faptul că în conformitate cu Legea 212 fiecare proprietar sau beneficiar are obligația ca în termen de 60 de zile de la primirea raportului de expertiză să notifice acest lucru pe clădire, la fiecare intrare în clădire, tocmai în scopul avertizării populației și a prevenirii producerii unor situații de urgență. Competență pentru verificarea existenței bulinii roșii pe clădirile cu grad de risc seismic o au autoritățile publice locale, Primăria și Inspectoratul de Stat în Construcții.
Cele 29 de clădiri cu grad seismic I sunt în Centrul vechi al orașului, cele mai multe dintre ele fiind în administrarea Serviciului de Utilitate Publică de Administrare a Fondului Locativ și a Cimitirelor (SUPAFLC) Brăila. Imobilele respective se află pe strada Mihai Eminescu, Bulevardul Al. I. Cuza, str. 1 Decembrie, str. Brașoveni, str. Justiției, str. Cetății, str. Grădinii Publice, Bulevardul Independenței, strada Panait Istrati, strada Petru Maior, strada C. A. Rosetti și strada Mărășești.
În ceea ce privește clădirile încadrate în grad seismic II, în evidențele ISU Brăila se află un bloc din cartierul Hipodrom (Blocul C10) și patru clădiri ale Consiliului Județean.