La nivelul municipiului Bräila, activitatea de distribuire a pachetelor cu ajutoare alimentare, se deruleazä în transe iar în cadrul fiecärei transe sunt receptionate un numär de 961 pachete. Acest tip de ajutor se acordă doar categoriilor menționate mai jos. Persoanele vârstnice pot beneficia de aceste ajutoare doar dacă fac parte din categoria celor care se încadrează la venit minim garantat sau dacă dețin un certificate de încadrare în grad de handicap grav sau accentuat.
Pachetele POAD se acordä urmätoarelor categorii de persoane cele mai defavorizate, astfel:
- membrii familiilor si persoanele singure cărora le este stabilit, prin dispozitie scrisä a primarului, dreptul la un venit minim garantat (Legea nr. 416/2001)- 213 persoane;
- membrii familiilor beneficiare de alocatie pentru sustinerea familiei (Legii nr. 277/2010)- 330 persoane;
- persoanele/familiile aflate temporar în situatii critice de viatä, respectiv victime ale calamitätilor, persoane dependente (ex: persoane cu dizabilitäti încadrate în grad de handicap grav si accentuat), și în alte situații asemänätoare stabilite prin anchetele sociale și care se aflä în situatii deosebite de vulnerabilitate, precum persoanele care locuiesc în asezärile informale.
Acordarea de sprijin persoanelor prevăzute la lit. c (persoane cu dizabilități încadrate în grad de handicap qrav si accentuat) se va realiza numai în cazul în care existã stocuri de produse dupã epuizarea distribuirii pentru categoriile anterioare acesteia, prevãzute la lit. a) b), în conformitate cu prevederile art. 3 , alin. (3) din O.U.G. 84/2020.
Având în vedere faptul cä pe raza municipiului Bräila figureazä încadrate în grad de handicap grav sau accentuat 7.700 persoane, vor beneficia de pachetele cu ajutoare alimentare doar acele persoane care NU AU RIDICAT în cursul anului 2022.
In cazul stocurilor excedentare de la nivelul județului Bräila, acestea vor fi redistribuite persoanelor mentionate la litera „c”- persoanele/familiile aflate temporar în situatii critice de viatä, respectiv victime ale calamitätilor, persoane dependente (ex: persoane cu dizabilitäti încadrate în grad de handicap grav si accentuat), si în alte situatii asemänätoare stabilite prin anchetele sociale si care se aflä în situatii deosebite de vulnerabilitate, precum si persoanele care locuiesc în asezärile informale.