Ministerul Educației a publicat astăzi, 30 iunie, ora 10:30, rezultatele finale înregistrate după soluționarea contestațiilor – sesiunea 2022 (14 – 17 iunie) – a examenului de Evaluare Națională a absolvenților de gimnaziu. Brăila a rămas pe locul 3 în ierarhia națională, cu o promovabilitate de 91,1%.
În județul Brăila au fost 311 contestații (7,86% din numărul total de lucrări), dintre care 195 la Limba și literatura română și 116 la Matematică. În cazul a 191 de lucrări, contestațiile au schimbat nota prin creștere, din care 155 la Limba și literatura română, iar pentru 93 de lucrări notele au fost modificate prin scădere, din care 58 la Matematică.
După contestații, numărul elevilor cu medii peste 5.00 în județul Brăila a ajuns la 1803, din 1979 prezenți la ambele probe, iar promovabilitatea este de 91,1%. Nici după contestații în județul Brăila nu se înregistrează nicio medie de 10, iar 114 elevi au obținut medii între 9.50-9.99, adică 5,8% din totalul candidaților, iar 175 de candidați au avut medii între 1 și 4,99, ceea ce reprezintă 8,9% din totalul candidaților prezenți.
