Pe 29 iunie, de Ziua Dunării, Brăila Mall inaugurează pentru toți cei care îi trec pragul, un vernisaj unic de fotografii, realizate de artista Simona Andrei. Vizitatorii vor putea admira 20 de fotografii expuse în zona Cinema City, toate având drept subiect principal fluviul care a servit drept sursă de inspirație pentru artiști în general. Accesul la vernisaj este gratuit și poate fi vizitat zilnic, până pe 17 iulie.
Originară din Brăila, pentru Simona Andrei atracția față de Dunăre s-a înfiripat încă din copilărie. Vacanțele la Sulina, în vizită la bunicii paterni, au consolidat această fascinație, pe care continuă să o transpună în imagini. Autoare a șase vernisaje personale, participând la expoziții colective și saloane naționale și internaționale de fotografie, pentru Simona fotografia este un stil de viață și o aventură, pe care ne invită să o trăim cu intensitate în fiecare moment, în calitate de fotograf sau de privitor.
„Ne petrecem viețile lângă Dunăre. Fericiți sau triști, pașii ne poartă către malul ei. Apele ei tulburi, cu valuri moi – spinări de pești fantastici – ne hipnotizează și uite așa, ne lăsăm gândurile, în voie, să plutească o dată cu Dunărea”, a declarat fotograful Simona Andrei.
Mai multe informații despre rezervări se regăsesc pe site-ul www.braila-mall.ro.



