
Senatorul de Braila, liberalul Catalin Boboc si-a exprimat punctul de vedere privind dreptul la proprietate si reglementarea ei. Acesta sustine ca proprietatea este punctul de sprijin al unei societati normale.
Senatorul liberal Catalin Boboc a vorbit recent despre dreptul la proprietate si despre legea restituirii adoptata sub presiunea CEDO. Acesta spune ca legea restiturii nu este bine inteleasa.
“Privesc cu interes disputa din ultima vreme ce se desfasoara pe tema dreptului de proprietate si a reglementarii ei. Initial readus in atentia publica de recenta lege a restituirii, adoptata sub presiunea CEDO, cu doua decenii mai tarziu decat ar fi trebuit, dreptul la proprietate face in aceste zile obiectul unui dialog cu derapaje ce nu pot fi trecute cu vederea. Proprietatea nu poate fi «oaia neagra», ci tocmai punctul de sprijin al unei societati normale. Nu putem ciunti proprietatea atunci cand simtim ca anumite institutii sunt slabe si nu isi fac treaba”, a declarat senatorul Catalin Boboc.
Acesta sustine ca doar prin masuri coercitive dure se pot rezolva anumite probleme stringente, cu care societatea romaneasca se confrunta de mai bine de 20 de ani, insa acestea nu pot atinge dreptul la proprietate privata. Primii pasi pe care ar trebui sa ii facem, in acest sens trebuie sa se indrepte inspre un sistem legislativ coerent, pedepse pe masura faptelor si aplicabilitatea acestora fara exceptiile cu care suntem obisnuiti, mai spune Catalin Boboc. „Cat priveste discutia despre confiscarea masinilor soferilor care incalca anumite reguli de circulatie, cred ca trebuie sa fim severi, dar sa gasim alte metode de sanctiune si sa ne asiguram ca cele existente deja sunt puse cu fermitate in practica.
Actualul text constitutional – articolul 44, alineatul 9, potrivit caruia bunurile destinate, folosite sau rezultate din infractiuni ori contravenetii pot fi confiscate numai in conditiile legii – este suficient pentru a reglementa regimul bunurilor dobandite ilicit, singura situatie in care putem discuta despre «confiscare». Ca liberal, consider ca proprietatea nu este un capriciu, ci esenta unei economii sanatoase si a unei ordini sociale profitabile si firesti”, a mai spus senatorul liberal Catalin Boboc.