Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Brăila aduce în atenţia contribuabililor persoane juridice termenele pentru depunerea situaţiilor financiare anuale la unităţile teritoriale ale Ministerului Finanţelor:
– 120 de zile de la încheierea exerciţiului financiar pentru depunerea situaţiilor financiare de către instituţiile publice, asociaţiile şi celelalte persoane juridice cu şi fără scop patrimonial, unităţile fără personalitate juridică, cu sediul în străinătate etc;
– 150 de zile de la încheierea exerciţiului financiar pentru depunerea situaţiilor financiare de către societăţile comerciale, societăţile/companiile naţionale, regiile autonome, institutele naţionale de cercetare-dezvoltare, societăţile cooperatiste şi celelalte persoane juridice.
Situaţiile financiare anuale vor fi însoţite de raportul administratorilor, raportul de audit sau raportul comisiei de cenzori, după caz, şi de propunerea de distribuire a profitului sau de acoperire a pierderii contabile.
În vederea depunerii situaţiilor financiare anuale în format hârtie şi în format electronic sau numai în formă electronică, semnate cu certificat digital calificat, entităţile folosesc programul de asistenţă pus la dispoziţie gratuit de către Ministerul Finanţelor pe site-ul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală – www.anaf.ro Secţiunea Servicii Online/Declaraţii electronice/Descărcare declaraţii Persoane Juridice şi se transmit prin portalul e-guvernare.
