Echipa liberală de la Prefectura Brăila va mai rămâne pe poziție încă câteva zile după ce nici în ședința Guvernului de miercuri, 12 ianuarie, nu s-a luat nicio decizie în privința eliberărilor și numirilor în funcțiile de prefect și subprefecți.
Astăzi au fost 32 de hotărâri de guvern în care au fost, pe de o parte, eliberaţi din funcție doi prefecţi şi 10 subprefecţi, şi au fost numiţi cinci prefecţi şi 15 subprefecţi. Printre numiri este și cea a Veronicăi Macri, susținută de minoritățile naționale, care a fost numită subprefect al județului Galați. Macri a mai ocuat timp de mai bine de doi ani funcția de subprefect, dar la Prefectura Brăila, în perioada 2010-2012
”În total, din cei 42 de prefecţi au fost numiţi de la momentul negocierii politice, 17 mai exact, 17 prefecţi, urmând ca restul de până la 42, fie rămân în funcţie, cum este cazul celor 14 prefecţid de la PNL şi 3 de la UDMR, deci 17 rămân în funcţie. Vorbim de un rest de 16 prefecţi care trebuiesc numiţi în şedinţele viitoare. Pe măsură ce vom primi toate confirmările de la instituţiile statului care au această obligaţie de validare a candidaturii lor, pentru că facem aceste verificări, vom veni în Guvern cu aceste propuneri: 13 de la PSD, doi de la PNL şi unul de la UDMR.” a precizat ministrul de interne Lucian Bode la finalul ședinței de Guvern.
Printre județele unde mai sunt de numit prefecți este și Brăila, unde PSD ar urma să aibă un prefect și cel puțin un subprefect. Dacă PNL va rămâne cu un subprefect acest va fi Adin Boboc.
