În data de 12 octombrie a.c., poliţiştii brăileni împreună cu reprezentanţi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Brăila și lucrători ai celorlalte instituții cu atribuții în domeniu au continuat activitățile de verificare a gradului de respectare a prevederilor legale pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de Covid-19, precum şi măsurilor instituite ca urmare a prelungirii stării de alertă.
Începând de ieri, în municipiul Brăila au intrat în vigoare noile restricții, care prevăd interzicerea circulației în intervalul 20.00 -5.00, pentru persoanele nevaccinate sau care nu au trecut prin boală în ultimele 180 de zile, decât cu un motiv bine întemeiat, cu declarație de la angajator sau declarație pe propria răspundere. De asemenea, petrecerile se pot desfășura cu maxim 200 de persoane, toate vaccinate sau trecute prin boală. La evenimentele sportive, accesul spectatorilor se va face în limita de 50% din capacitate, numai pentru persoane vaccinate sau trecute prin boală. În municipiul Brăila, incidența este astăzi de 7,91 la mia de locuitori. De asemenea, este obligatoriu portul măștii și în spații deschise, în zone aglomerate, cum ar fi stații pentru transportul în comun, piețe, târguri și oboare.
Astfel, în cursul zilei de 12 octombrie, au fost desfăşurate 10 acțiuni punctuale vizând societăţi comerciale, precum marketuri şi supermarketuri, staţii de carburant, săli de jocuri de noroc, terase, pieţele și târgurile din municipiu și cele din județ, zonele aglomerate și mijloace de transport în comun, cele cu regim de TAXI și cele care asigură transportul angajaților la și de la locul de muncă.
În cadrul acţiunilor desfăşurate, forţele implicate au verificat 23 de societăți comerciale și au controlat 158 de vehicule, 49 dintre acestea fiind mijloace de transport în comun, cu regim de TAXI şi mijloace care asigură transportul angajaţilor la şi de la locul de muncă.
Urmare a abaterilor constatate la nivel judeţean, au fost aplicate 20 sancţiuni contravenţionale la Legea 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, cu amenzi în valoare totală de 8.000 de lei.
