Castelul de apa din Gradina Mare incet, incet se naruie daca nu ii intindem o mana de ajutor. Vreme indelungata, Gradina Publica a fost principalul punct de atractie al brailenilor si al celor pe care viata, dintr-un motiv sau altul, ii ducea sau ii aducea pe aceste meleaguri.
La fel ca strada Regala, Gradina Mare constituia unul dintre principalele locuri de destindere si distractie al protipendadei brailene prenouazeciste. Odata cu mutarea centrului orasului in zona Palatului Administrativ, de pe Calarasi, Gradina Mare sau Gradina Publica mai nou, a ramas al pensionarilor, traind frumoasele amintiri ale tineretii sau intalnesti parinti cu copii plimbandu-i in londouri.
Unic in Europa, celebrul ceas din flori sta plangand dupa acele vremi. Chiar daca aranjamentul florar nu mai seamana cu cel din anii tineretii putem spune ca “L’as ca merge s’asa”. Bustul lui Eminescu a ramas singur cu spatele la vestitul Castel. O privire rece, de piatra, intepenita in linistea nefireasca ce a coborat de mai bine de un deceniu peste intregul parc. Doar elevii Liceului Economic mai trezesc, dintr-o pauza-n alta, atmosfera la viata sau de doua ori pe an, primavara si toamna, la Festivalul Florilor. Poti avea impresia ca timpul s-a oprit deodata in loc… Castelul de Apa este parasit, altadata un punct de atractie inedit, pentru toti cei care ne vizitau orasul. Neputincioasa, “jigarita”, ruginita, cu geamurile sparte, constructia pare ca se taraste spre cer, intr-un gest neincheiat de decenii intregi. Turnul din Gradina Publica a avut chiar si pana la constructie o istorie nelinistita.
Dupa cum arata Analele Ministerului de Lucrari Publice din 1893, un prim proiect al constructiei, realizat la vremea aceea de arhitectul Elie Radu, seful Serviciului de Studii si Constructii, infatisa cladirea in locul ocupat acum de Palatul Agriculturii, in mijlocul fostei piete Sf. Spiridon. Castelul de Apa, ce avea sa alimenteze aproape jumatate din populatia Brailei, a fost construit de Primarie abia pe la 1910. Dupa ce a incetat sa mai fie sursa de apa a orasului, cladirea a capatat diferite intrebuintari, ajungand in anii de dinainte de Revolutie sa fie unul dintre cele mai cautate restaurante din oras. Va mai aduceti aminte de restaurantul rotitor, de unde se putea vedea panorama orasului? S-a asternut tacerea. Azi il regasim inchis, cu usile zavorate degradandu-se incet, incet. Subiect intr-un proces de 10 ani, contestat de mai multe ori de noul proprietar, Castelul a ajuns, in cele din urma, in posesia Primariei. Cu toate ca, la vremea aceea, prin 1994, proprietarul galatean Catalin Chelu, a platit pentru cumpararea Castelului suma de 350.000 de dolari, acesta a pierdut locul ce se mandrea cu tarie in Galati sau oriunde, locul unde isi crestea doi caini de rasa colli si cateva zeci de rate si gaste. De asemeni, la subsolul cladirii, prin hrubele de acolo a fost ceva vreme, cam jumatate de an, sediul unui studio de televiziune locala din Braila, dar si depozit de haine vechi tip SH. In acea perioada se preconiza ca se va monta o luneta cu o putere de marire de o suta de ori si chiar si un telescop performant cu o putere de cinci sute de ori. Nici de aceasta data proiectul nu s-a finalizat.
Primaria Municipiului Braila, dupa castigarea procesului si-a programat un proiect de reabilitare si consolidare a Castelului, numai ca pana la finalizarea “finalizarii” va mai curge apa pe Dunare. Si totusi am ramas cu amintirea micilor si a berii cu guleras scrobit servita la halba la restaurantul de la Castel sau la “Privighetoarea”. Frumoase amintiri trecute, petrecute cu familia sau cu prietenii. Cat despre Castelul de Apa, se pare ca va ramane multa vreme doar un urias parasit ce va continua sa ne spanzure orasul de cer.