La data de 01 octombrie a.c., poliţiştiI brăileni I-au depistat pe doi bărbați, din Tichilești, în timp ce pescuiau cu ajutorul unui prostovol.
În prima zi a lunii octombrie poliţişti din cadrul Postului de Poliţie Comunal Gropeni i-au depistat, în afara localităţii Gropeni, pe doi bărbaţi, în vârstă de 31 şi 39 de ani, ambii din comuna Tichileşti, în timp ce pescuiau cu ajutorul unui prostovol.
În cauză a fost întocmit dosar penal pentru infracţiunea de producere, import, comercializare, deţinere sau folosirea la pescuit de către persoane neautorizate a năvoadelor, voloacelor, prostovoalelor, vârşelor, vintirelor, precum şi a altor tipuri de unelte de pescuit comercial.
Totodată, prostovolul a fost ridicat de polițiști în vederea continuării cercetărilor.
