Sala de atletism din cadrul Complexului Sportiv Naâional București „Lia Manoliu”, care de curând poartă numele lui Ioan Soter, a găzduit vineri și sâmbătă, 1 și 2 februarie 2019, prima etapă a Campionatului Național pentru juniori 2, juniori 3 și probe combinate.
Vineri, în prima zi de concurs, startul s-a dat la ora 10:30, cu proba de 60 metri garduri, iar cea din urmă întrecere va fi cea de 800 m, de la ora 14:45. Sâmbătă, 2 februarie, de la ora 9:30 a avut loc proba de lungime feminin, juniori 3 și s-a încheiat la ora 12:50, odată cu proba de lungime masculin, juniori 2.
Sportiva Alessia Ion, de la LPS Brăila, grupa profesoarei Luiza Gorciac, a câştigat proba de 60 m garduri cu timpul de 9:20 secunde şi s-a clasat pe locul al doilea la 60 m plat, în concursul junioarelor 3. Raul Cîrlan, de la grupa aceleiași profesoare, a ocupat poziţia a doua la triplusalt juniori 3, cu o săritură care a măsurat 11.55 m. Vanesa Ghercă s-a clasat pe locul al patrulea la 60 m plat, în concursul juniorilor 2. Vanesa este tot de la grupa profesoarei Luiza Gorciac.
Robert Simion, atlet pregătit de profesoara Sica Lazăr la LPS Brăila, a câştigat proba de 60 m garduri, cu timpul de 8:12 secunde, iar la 60 m plat a trecut al doilea linia de sosire, ambele rezultate fiind obţinute în concursul juniorilor 2. Colegii lui de grupă, Robet Hariga şi Denis Buricea, s-au clasat pe locul al treilea, respectiv al şaselea, la 60 m garduri.
Tot la juniori 2, Andreea Dinu, de la grupa profesorului Nicu Roată, s-a clasat pe locul al doilea la 400 m şi pe al cincilea la 800 m, iar Mihaela Milea a ocupat poziţia a doua la garduri, timpul realizat de ea fiind 9:76 secunde.
Atletul Claudiu Săvulescu de la grupa profesorului Daniel Nicolae Iorga a terminat pe locul al cincilea cursa de 60 m garduri, în competiţia juniorilor 2.
Lucian Sîmpetru, pregătit de profesorul Fănel Ionescu la LPS Brăila, a câştigat cursa de 60 m garduri a juniorilor 3 cu timpul de 8:71 secunde şi s-a clasat pe locul al patrulea la 60 metri plat. Stefano Streche, sportiv pregătit de același profesor, s-a clasat pe locul al treilea la 60 m garduri juniori 3. La juniori 2, Darius Techiu a ocupat locul 2 la 60 m garduri, probă în care colegul lui de grupă, Răzvan Anghel, a ocupat locul al patrulea.
Andreea Marinescu de la grupa profesoarei Anilena Anton s-a clasat pe locul al patrulea la 60 m garduri şi la 60 m plat, în concursul junioarelor 3.
Și sportivii de la CSM Brăila au obținut rezultate remarcabile la acest prim concurs. La juniori 3, Denis Neacșu Denis, pregătit de antrenoarea Irina Roată, s-a clasat pe locul 1 în proba de 60 metri palt și a ocupat locul 6 în proba de 400 metri plat. Tot la juniori 3, Ștefan Lâlă, antrenat de Anamaria Codreanu, s-a clasat pe locul 5 la 60 metri garduri.
La juniori 2, Alexandru Șendrea, sportiv pregătit de Irina Roată, s-a clasat pe locul 2 la 60 metri garduri, iar Sebastian Băjănică a ocupat locul 4 la 60 metri plat și tot locul 4 la lungime.