Astăzi, în jurul orei 11.00, două autoturisme s-au tamponat în intersecția Bulevardului Independenței cu strada G-ral Eremia Grigorescu.
Șoferul, în vârstă de 43 de ani al unui autoturism Citroen, care circula pe strada G-ral Eremia Grigorescu, dinspre Bulevardul Al. I. Cuza către strada Grivița, a intrat în intersecția cu Bulevardul Independenței fără a respecta indicatorul STOP și a lovit un autoturism Peugeot, condus de un alt brăilean, în vârstă de 60 de ani
În urma impactului a rezultat rănirea unei pasagere în vârstă de 78 de ani din autoturismul Pegeot, care a fost preluată de ambulanță și condusă la UPU Brăila pentru îngrijiri medicale.
Polițiștii i-au testat pe conducătorii celor două autoturisme cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative în ambele cazuri.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.