
Administrația Națională de Meteorologie a emis o informare în care semnalează intensificări ale vântului, precipitaţii mixte şi polei, valabilă de luni, 30 noiembrie, de la ora 16.00 până marţi, 1 decembrie, la ora 22.00, în toată ţara.
În intervalul menţionat, vântul va prezenta intensificări la munte, iar pe creste va sufla tare, atingând la rafale de peste 80 km/h. Pe parcursul zilei de marţi, în județul Brăila vor fi intensificări ale vântului cu viteze de peste 50 km/h, potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM).
În zona montană vor fi precipitaţii mixte şi condiţii de polei, iar la altitudini mai mari de 1.500 m temporar va ninge, iar local vântul va viscoli ninsoarea.