Silviu Mares 10 septembrie 2020
Trei decese ale unor pacienți din Brăila infectați cu COVID-19 și 24 de cazuri noi

Până astăzi, 10 septembrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 99.684  cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19), din care 1975 la Brăila, 52 fiind ale unor pacienți din alte județe și unul din Italia.

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 1.380 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv. La Brăila de ieri de la ora 17.00, până astăzi la ora 16.00, au fost confirmate 26 de cazuri noi. În ultimele zile au mai fost raportate două focare, cu mai mult de 3 persoane infectate, la Comcereal Brăila și la secția de oncologie, unde ieri erau 5 cazuri de bolnavi confirmați.

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 760 de persoane au fost reconfirmate pozitiv, dintre care 18 sunt pacienți internați la Brăila.

Până astăzi, 4.065 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat. La Brăila, numărul persoanelor diagnosticate cu infecție cu COVID-19 care au decedat a ajuns la 89. În intervalul 09.09.2020 (10:00) – 10.09.2020 (10:00) au fost înregistrate 47 de decese (25 bărbați și 22 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus. În ultimele 24 de ore, la Brăila au mai decedat 3 pacienți, doi din municipiu și unul de la Căminul de bătrâni din Făurei.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 7.133, din care 210 sunt în spitalele din Brăila, 9 fiind din alte județe. În ultimele 24 de ore au fost externate 17 de persoane, iar 3 au decedat.

Pe teritoriul României, 10.370 de  persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 5.940 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea,  35.488  de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 12 persoane. La Brăila sunt 417 persoane în carantină la domiciliu, cu 36 mai puține față de precedenta raportare, și 40 de persoane în izolare la domiciliu, cu 9 mai puține decât ieri.

Comentarii