Actualitate

23 de sesizări referitoare la posibile fapte în legătură cu procesul electoral

23 de sesizări referitoare la posibile fapte în legătură cu procesul electoral

IPJ Brăila transmite că până în această seară, în județul Brăila au fost înregistrate 23 sesizări referitoare la posibile fapte care au legătură cu procesul electoral.

În prezent, zece dintre acestea sunt în curs de verificare, au fost întocmite patru dosare penale, au fost aplicate două sancțiuni contravenționale, iar șapte dintre sesizări nu s-au confirmat.

La ora 15:45, polițiștii au fost sesizați că mai multe presoane ar fi transportat cetățeni pe raza altor localități pentru a-și exercita dreptul la vot, oferindu-le în acest sens sume de bani.

În cauză a fost întocmit dosar penal și se continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de corupere a alegătorilor.

Polițiștii sunt în continuare la datorie pentru a se asigura că procesul de vot se va desfășura, ca și până acum, în condiții de siguranță.

După încheierea votului, efectivele MAI vor rămâne în dispozitiv pentru protecția transportului către Birourile Electorale Județene a buletinelor de vot și a celorlalte materiale rezultate în urma votării.

Polițiștii îi îndeamnă pe cetățeni să sesizeze orice încălcare a legislației la numărul unic de urgență 112 sau celui mai apropiat reprezentant M.A.I.!

Distribuie postarea
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •