Miercuri, 10 ianuarie a.c., în cadrul acțiunii BLOCADA, desfășurată în sistem integrat, polițiștii și jandarmii au desfășurat 13 acțiuni și razii pentru prevenirea și descurajarea faptelor comise cu violență, a situațiilor de risc și pentru combaterea consumului de droguri. Acțiunile desfășurate au fost menite să identifice și să abordeze în mod eficient orice potențială amenințare pentru siguranța societății și s-a intervenit la 31 de evenimente, 23 dintre acestea fiind sesizate prin apel SNUAU 112.
Pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat 72 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 36.000 de lei, iar ca măsură complementară aceștia au reținut în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce 15 permise de conducere și au ridicat 2 certificate de înmatriculare.
Pe linie rutieră, s-a acționat pentru prevenirea și combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere cu urmări grave, precum abaterile săvârșite de către conducătorii de biciclete/atelaje hipo, depășirile neregulamentare, nerespectarea regimului legal de viteză și pentru combaterea conducerii de autovehicule, pe drumurile publice, sub influența alcoolului sau a drogurilor.
Miercuri dimineață, în intervalul orar 06:30-07:30, polițiștii din cadrul Biroului Rutier au desfășurat o acțiune pentru prevenirea infracțiunilor stradale, pentru verificarea în trafic a autovehiculelor și depistarea persoanelor ce conduc sub influența alcoolului sau a substanțelor interzise. În acest context au fost legitimate 22 de persoane, controlate 22 vehicule și testați 14 șoferi.
De asemenea, polițiștii Biroului Rutier au fluidizat traficul rutier în proximitatea unităților de învățământ pentru crearea unui climat corespunzător de siguranță rutieră.
Scopul acțiunilor este de a preveni și extrage din trafic acele persoane care prin inconștiență sau nepăsare, se urcă la volan sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive.
În noaptea de 10 ianuarie a.c., la ora 00:05, polițiștii din cadrul Biroului Ordine Publică l-au oprit în trafic un bărbat, de 35 ani, din municipiul Buzău, în timp ce conducea un autovehicul pe Bulevardul Dorobanților, din municipiu.
Întrucât șoferul emana halenă alcoolică, acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând faptul că avea o îmbibație alcoolică de 0,87 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind condus la spital pentru recoltarea de mostre biologice.
În cauză a fost întocmit dosar penal în care sunt continuate cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.