Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Galați au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatei DUMITRU MIHAELA ADINA, consilier asistent la Agenția Națională pentru Zootehnie „Prof. dr. G.K. Constantinescu” – Oficiul Județean de Zootehnie Galați, pentru săvârșirea infracțiunilor de participație improprie la folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept sau reținerea pe nedrept de fonduri europene și participație improprie la fals intelectual.
”În cursul lunii iunie 2020, inculpata Dumitru Mihaela Adina, după ce ar fi identificat suprafețe de teren care puteau fi declarate la A.P.I.A., s-ar fi implicat în întocmirea formularelor de mișcare și a contractelor de vânzare cumpărare bovine, cu date nereale, prin care ar fi solicitat ajutoare financiare din fonduri europene nerambursabile pentru exploatarea terenurilor agricole în cadrul schemelor de plată unice pe suprafață (S.A.P.S.), pentru o suprafață totală de 17,19 hectare, toate acestea având ca rezultat obținerea pe nedrept de către fermier a sumei totale de 24.610,47 lei, aferentă campaniei 2020.
Totodată, inculpata s-ar fi implicat și în completarea rolului fiscal cu suprafața de 16 ha, după ce identificase mai multe parcele de teren, prin determinarea unui funcționar din cadrul Primăriei orașului Însurăței, județul Brăila, să acționeze fără vinovăție și să consemneze împrejurări necorespunzătoare adevărului în Registrul agricol al primăriei respective.
În realitate, fermierul nu ar fi deținut și exploatat faptic suprafața respectivă de teren și nici nu ar fi deținut animalele declarate scriptic la A.P.I.A.”, se menționează în rechizitoriul procurorilor DNA
În același rechizitoriu se menționează faptul că Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (A.P.I.A.) a comunicat faptul că se constituie parte civilă în cauză cu suma de 24.610,49 lei, aferentă campaniei 2020, la care se adaugă dobânzile și penalitățile calculate conform Codului de Procedură fiscală, de la data efectuării fiecărei plăți către beneficiar, până la data achitării efective a debitului.
În cauză, procurorii anticorupție au dispus măsura asiguratorie a sechestrului asupra bunurilor aparținând inculpatei Dumitru Mihaela Adina, până la concurența sumei de 24.610,49 lei, în vederea recuperării prejudiciului.
Dosarul de urmărire penală a fost trimis spre judecare Tribunalului Brăila cu propunerea de a se menține măsura asiguratorie dispusă în cauză.