Video: Danaila spune ca si cetatenii care locuiesc la bloc platesc apa de ploaie
Presedintele PNL Braila, Alexandru Danaila, a declarat astazi ca liberalii au reusit sa centralizeze circa 2.000 de semnaturi de la ...
Presedintele PNL Braila, Alexandru Danaila, a declarat astazi ca liberalii au reusit sa centralizeze circa 2.000 de semnaturi de la ...
În data de 18 octombrie 2017, în intervalul orar 08.00 – 17.00, o comisie formată din reprezentanţi ai SC Hidroelectrica ...
În noaptea de luni spre marți, la ora 00:10, poliţiştii din cadrul Biroului Ordine Publică l-au depistat în trafic pe ...
La data de 16 octombrie a.c., o brăileancă în vârstă de 61 de ani s-a prezentat la sediul Inspectoratului de ...
Polițiștii de imigrări din Brăila, în urma activităților specifice, au refuzat prelungirea dreptului de ședere unui cetățean albanez, în vârstă ...
Consiliul Județean Brăila, Primăria Municipiului Brăila, prin instituțiile sale, Biblioteca Județeană ”Panait Istrati” și Casa de Cultură a Municipiului, în ...
Săptămâna trecută s-a desfăşurat etapa a doua a Caravanei Fotbalului Brăilean – ediția 2017, acţiune organizată de clubul ACS Dacia ...
Urmare a desfasurarii la nivel national a controlului tematic privind “Asigurarea exactitatii, a uniformitatii masurarilor si legalitatea mijloacelor de masurare ...
Duminică dimineață, la ora 09:50, poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier l-au depistat în trafic pe un tânăr, în vârstă de ...
La sfârșitul săptămânii trecute, în Sala Sporturilor Olimpia din Ploiești, s-au desfășurat finalele campionatelor naționale de Ne Waza la categoriile ...
Protestele angajaților de la Serviciile de Ambulanță, în care solicitau printre altele și dotarea cu ambulanțe noi, care să le ...
Replica buna data de Victoria Traian in primele 60 de minute ale meciului cu Metalul Buzau Victoria Traian a jucat ...
© Probr.ro 2022. Created by IMCreative.ro.
© Probr.ro 2022. Created by IMCreative.ro.