Șapte handbaliste de la Dunărea Brăila în lotul lărgit al României pentru Campionatul European
EHF a publicat loturile lărgite ale celor 24 de echipe naționale care vor juca la Campionatul European din Austria, Elveția ...
EHF a publicat loturile lărgite ale celor 24 de echipe naționale care vor juca la Campionatul European din Austria, Elveția ...
La data de 30 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Biroului Investigații Criminale au reținut pe bază de ordonanță pentru 24 ...
Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brăila, în ultimele 24 de ore, au acționat, la nivelul întregului județ, pentru ...
Compania de Utilități Publice “Dunărea” Brăila anunță că începând cu data de 04.11.2024, orele 16:00, vor fi executate intervenții la ...
În această dimineață, 31 octombrie a.c., în jurul orei 07:40, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Brăila au fost sesizați cu ...
Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi informează contribuabilii că, în Monitorul Oficial al României nr. 1073/25.10.2024, a fost publicată ...
Chiar dacă a fost nevoită să se mute în sala Danubius din Brăila, unde a fost susţinută de un public ...
Principalele misiuni desfășurate de polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brăila, în ultimele 24 de ore au fost menținerea ...
Miercuri, 30 octombrie, cu două zile înaintea startului campaniei electorale pentru alegerile parlamentare, a avut loc completarea Biroului Electoral de ...
Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că în perioada 16 – 29 octombrie 2024, a autorizat la ...
Principalele misiuni desfășurate de către polițiștii rutieri în ultimele 24 de ore au vizat reducerea riscului rutier și creșterea gradului ...
La data de 29 octombrie a.c., polițiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale, împreună cu polițiști din cadrul Unității Teritoriale ...
© Probr.ro 2022. Created by IMCreative.ro.
© Probr.ro 2022. Created by IMCreative.ro.