Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Brăila este onorată să vă invite pe data de 14.03.2024, ora 11.00, la Regal Events & Ballroom, Bulevardul Independenţei 282, municipiul Brăila, să participați la Seminarul interactiv ANTREPRENORUL: CĂTRE VÂNZARE SAU TRECEREA LA GENERAȚIA URMĂTOARE.
În cadrul acestei întâlniri cu o temă de mare actualitate, organizatorii își propun să exploreze împreună cu participanții provocările și oportunitățile cu care se confruntă antreprenorii în procesul de vânzare sau trecere la generația următoare a afacerii lor.
Vom avea privilegiul prezenței alături de noi a unor experți în domeniu, dl. Mișu Negrițoiu – consultant business, dna. Andreea Cosmănescu – consultant fiscal, dl. Radu Diaconu – avocat de tranzacții și dl. Dragoș Radu – avocat de tranzacții, alături de antreprenori de succes care vor împărtăși aspecte relevante din experienta lor in astfel de tranzacții.
Vor fi prezentări interactive despre strategii de vânzare și transmiterea afacerii la următoarea generație. Vor fi sesiuni de networking pentru a vă conecta cu colegii de afaceri și specialiști din domeniu. Veți înțelege ceea ce aveți de făcut pentru trecerea la nivelul următor: de la antreprenor la ready-to-become corporate. Se vor discuta studii de caz de la antreprenori care au reușit să navigheze cu succes în aceste procese.
Pentru a vă înregistra participarea dumneavoastră trimiteți mesaj whatsapp la telefon 0729663399 sau pe adresa de e-mail office@cciabr.ro. Toate informațiile pentru accesul la eveniment sunt disponibile aici: https://cciabr.ro/seminar-interactiv-antreprenorul-catre-exit-sau-succesiune-14-martie/