Inspectoratul de Poliție Județean Brăila informează participanții la trafic că, începând cu data de luni, ora 12:00, se instituie restricții temporare de circulație pe DN 2S, în zona rampelor viaductului de acces la podul suspendat peste Dunăre, până la readucerea rampelor la starea tehnică normală de exploatare.
Restricțiile se aplică astfel:
- limitarea temporară a vitezei la 40 km/h, pentru toate categoriile de vehicule, pe D.N. 2S, km 4+440 – km 4+640, pe ambele sensuri de mers;
- anterior zonei cu limitare la 40 km/h, se instituie o limitare graduală a vitezei la 60 km/h, pentru toate categoriile de vehicule, pe ambele sensuri de mers;
Restricțiile sunt valabile până la remedierea defecțiunilor constatate și finalizarea lucrărilor necesare, moment în care circulația va reveni la condițiile normale.
Inspectoratul de Poliție Județean Brăila recomandă conducătorilor auto să respecte semnalizarea rutieră temporară, să adapteze viteza la condițiile de drum și să manifeste prudență sporită în zona afectată.
IPJ Brăila va monitoriza traficul în zonă și va dispune măsuri pentru asigurarea fluenței și siguranței circulației.
