În perioada 19-21 septembrie a.c., polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Brăila au desfășurat activități specifice pentru asigurarea unui climat corespunzător de ordine și siguranță publică, creșterea gradului de siguranță rutieră și combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere.
Acțiunile au vizat prevenirea faptelor de violență, depistarea conducătorilor auto care nu respectă normele privind circulația pe drumurile publice, acționându-se preponderent pentru depistarea conducătorilor auto care conduc sub influența alcoolului sau a altor substanțe psihoactive și a celor care nu respectă regimul legal de viteză. În această perioadă, polițiștii brăileni au intervenit la 133 de evenimente, dintre acestea 111 fiind sesizate prin Serviciul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112. În cadrul celor 46 de acțiuni desfășurate, au fost aplicate 347 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 178.000 de lei.
Pentru neregulile constatate la regimul rutier, ca măsură complementară, polițiștii au reținut 22 de permise de conducere. De asemenea, au fost retrase 16 certificate de înmatriculare pentru conducerea unor autovehicule ce prezentau defecțiuni tehnice, sau pentru neîndeplinirea unor obligații legale.
În cadrul acțiunilor desfășurate sâmbătă, 20 septembrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Brăila – Biroul Rutier, au oprit în trafic un tânăr de 18 ani, din Brăila, care se deplasa cu un autoturism pe raza municipiului.În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Polițiștii continuă verificările într-un dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.
Tot in cursul zilei de sâmbătă, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Făurei au oprit în trafic un tânăr de 30 de ani, din județul Buzău, care se deplasa cu un autoturism pe raza comunei Jirlău. Fiind testat cu aparatul etilotest, rezultatul a indicat o valoare de 0,53 mg/l alcool pur în aerul expirat. În urma verificărilor efectuate, a reieșit că bărbatul în cauză nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Polițiștii continuă cercetările, în vederea luării tuturor măsurilor legale ce se impun.



