În ședința CLM Brăila din data de 29 ianuarie a fost aprobată o hotărâre prin care Primăria Brăila va achita suma de 100.000 lei, reprezentând cotizația anuală a Municipiului Brăila, prin Consiliul Local Municipal Brăila} în calitate de membru al Asociației „Grupul Local pentru promovarea Dezvoltării Integrate a Zonei Pescărești a Județului Brăila” începând cu anul 2026.
Conform raportului de specialitate prezentat, Asociația „Grupul Local pentru promovarea Dezvoltării Integrate a Zonei Pescărești a Județului Brăila, își propune realizarea următoarelor activități:
-asistența tehnică în domeniul politicii de dezvoltare integrată a pescuitului;
-activități de formare profesională și de instruire;
-activitati de promovare a turismului, prin valorificarea tradițiilor locale în domeniul pescuitului;
-activități de sprijinire a inițiativelor locale care să promoveze dezvoltarea integrată a pescuitului;
-activități de sprijinire a inițiativelor locale care să comercializeze produsele piscicole;
-activități de sprijinirea a Întreprinzătorilor persoane fizice, a micro-întreprinderilor, precum și a întreprinderilor mici și mijlocii care activează în domeniul pescuitului;
-activități de promovare a protecției mediului;
-activități de promovare a coeziunii sociale și creșterii calității vieții cetățenilor;
-promovarea relațiilor de colaborare la nivel național și internațional cu instituții care au același obiectiv sau un obiectiv similar.
Totodată, se mai menționează funcționarea Asociației aduce beneficii semnificative pe termen lung pentru comunitatea locală, cum ar fi locuri de muncă noi, reducerea migrației sau conservarea biodiversității.
Consilierul Ionel Alexandru (SOS România) a luat cuvântul și a spus că i se pare foarte mare această cotizație, în condițiile în care nu a văzut nicio informare sau un raport cu ce s-a realizat de anul trecut până în prezent.
”Raportul prezentat de doamna Florica Neagu de la Asociația Grupul Local pentru Promovarea Dezvoltării Integrate a Zonei Pescărești a
Județului Brăila (FLAG Brăila) mi se pare unul birocratic și stereotip. În plus sunt o serie de probleme pe care le avem și în primul rând mă refer că nu s-a organizat o activitate turistică de pescuit sportiv sau amenajarea unor localuri speciale cu profil pescăresc pentru turiștii care vin în Brăila. Nu vreau să intru în prea multe amănunte și di acest motiv mă voi abține la acest proiect”, a spus consilierul Ionel Alexandru.
În replică, primarul Brăilei a spus că anul trecut cotizația a fost mai mică decât anul acesta, iar Primăria Brăila a implementat, ca membru al FLAG, proiecte în valoare de 2.248.000 euro. Acesta a mai spus că pe lângă proiectele implementate de Primăria Brăila sunt și proiecte ale unor societăți private.
”Anul trecut nu au fost implementate proiecte ca urmare a faptului că abia acum se lansează procedura pentru viitoarele proiecte care vor putea fi implementate din toamna anului acesta sau de anul viitor. Depinde de momentul în care se lansează ghidurile și axele de finanțare”, a precizat primarul.
Consilierul Ionel Alexandru a intervenit din nou și a amintit că avem o Piață de pește în Piața Mare care este închisă tot timpul.
”Cred că ar trebui să luați măsuri să fie funcțională pentru că nu am făcut-o degeaba” a spus Alexandru.
Primarul nu a dorit să mai comenteze și s-a trecut la vot. Hotărârea a fost adoptată cu 18 voturi „pentru”, 3 voturi „împotrivă” (ale consilierilor de la AUR) și o ”abținere” (consilierul Ionel Alexandru, de la SOS România).
