În vederea soluționării unor sesizări scrise și telefonice cu privire la disconfortul olfactiv generat de o platformă de gunoi de grajd ce aparține unui operator economic de pe raza comunei Stancuța, cu profil agricol, o echipa de comisari de la Garda Națională de Mediu – Comisariatul Județean Brăila s-a deplasat la fața locului în data de 15 octombrie 2025 și a constatat faptul ca există gunoi de grajd depozitat pe un teren agricol de pe raza localității Stanca, comuna Străncuța, în grămezi și ca se deversa într-un canal de irigații levigatul rezultat de la acest gunoi de grajd.
Comisarii Gărzii de Mediu Brăila menționează într-un comunicat de presă faptul că societatea în cauză a mai fost verificată în luna august 2025, fiind sancționată și stabilindu-i-se măsuri pentru eliminarea disconfortului olfactiv.
La controlul din luna august, comisarii Gărzii de Mediu au constatat faptul că operatorul economic a depozitat o cantitate de cca. 450 de tone de gunoi de grajd, provenit de la creșterea păsărilor, în scopul fertilizării terenurilor agricole, pe o suprafață de cca. 4.000 mp, la o distanță de cca. 500 de metri față de cea mai apropiată locuință situata în satul Stanca. Depozitarea gunoiului de grajd s-a făcut direct pe sol, fără impermeabilizarea acestuia, sau fără să fie amplasat pe o platformă betonată cu posibilitatea de colectare a levigatului, astfel ca apele rezultate din precipitații s-au infiltrat în gunoiul de grajd și s-au scurs in sol. În luna august operatorul economic a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 25.000 de lei.
Întrucât nu a respectat măsura stabilită la controlul din luna august 2025, operatorul economic a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 70.000 lei, conform art.94, alin. 1, lit. g) din OUG 195/2005 privind protecția mediului. De asemenea, au mai fost stabilite măsuri cu privire la incorporarea dejecțiilor în sol, conform Codului de Bune Practici Agricole.
