Sâmbătă, 6 septembrie, de la ora 17.00, pe stadionul Mircea Ceicu din comuna Traian, Victoria Traian va juca pe teren propriu în fața celor de la ACS Petrolul 52 2 Ploiești, din etapa a 2-a a seriei a II-a din Liga 3. Dacia Unirea Brăila va juca în deplasare, de la aceeași oră, cu CS Păuleşti.
Victoria Traian va juca primul meci pe teren propriu de la revenirea în Liga 3. În prima etapă, echipa pregătită de Nicolae Rotaru și Bogdan Grigore a pierdut cu 3-1 meciul cu ACS KSE Târgu Secuiesc, după ce deschisese scorul prin Georgel Pungă. ACS Petrolul 52 vine la Traian după o înfrângere pe teren propriu în meciul cu CS Păulești, adversara din această etapă a celor de la Dacia Unirea Brăila.
Meciul de la Traian va fi condus la centru de Rășteanu Liviu, din Mangalia, ajutat de arbitrii asistenți Carson Marian și Iancu Alin Cristian. Arbitru de rezervă va fi Sava Florin Adrian.
Dacia Unirea Brăila va avea o deplasare dificilă, la CS Păuleşti, dar speră să confirme rezultatul pozitiv din prima etapă. Meciul de la Păulești va fi arbitrat de bucureșteanul Oancea Andrei, ajutat de arbitrii asistenți Neagu Gabriel și Marin Răzvan Ștefan. Arbitru de rezervă va fi Oprea Gabriel.
Vineri, 5 septembrie, s-au jucat trei meciuri din etapa a 2-a, seria a II-a din Liga 3, care s-au încheiat cu următoarele rezultate:
CS Blejoi – KSE Târgu Secuiesc 1-3 (1-3)
CSM Râmnicu Sărat – Unirea Braniştea 1-5 (1-2)
Sepsi OSK Sfântu Gheorghe 2 – Sporting Liești 1-3 (1-1)
Sâmbătă, de la ora 17.00, se mai joacă meciul CSO Plopeni – SC Oțelul Galați 2.