
Având în vedere fenomenele meteorologice determinate de creşterea temperaturilor, coroborate cu apariţia efectelor de caniculă asociată cu seceta hidrologică şi cea pedologică, care se vor manifesta în perioada august – septembrie 2015, în cadrul şedinţei extraordinare a Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Brăila din 13 august, s-a dispus a fi luate următoarele măsuri:
– stabilirea unor planuri de restricţii în alimentarea cu apă, care să fie puse în aplicare atunci când situaţia o impune, în scopul folosirii judicioase a resursei la dispoziţie, potrivit următoarelor priorităţi: alimentarea cu apă pentru populaţie, sectorul industrial şi agricultură;
– stabilirea şi asigurarea necesarului de efective şi tehnică pentru transportul apei potabile şi menajere în localităţile grav afectate de secetă cu respectarea normelor specifice care vizează transportul şi depozitarea (cazane inox, aviz sanitar, etc.);
– aplicarea de către operatorii economici a măsurilor stabilite prin programele de acţiuni specifice perioadelor caniculare şi secetoase, fiind vizaţi îndeosebi cei la care riscul de incendiu creşte pe fondul creşterii temperaturii şi/sau care prezintă pericol de accidente majore în care sunt implicate substanţe periculoase;
– intensificarea acţiunilor cu caracter preventiv şi a celor de intervenţie a S.V.S.U.;
– stabilirea resurselor umane şi materiale care vor fi folosite pentru stingerea incendiilor la fondul forestier şi la culturile agricole;
– instruirea şefilor serviciilor voluntare pentru situaţii de urgenţă cu privire la modul de îndeplinire a obligaţiilor legale care le revin;
– asigurarea operativităţii tuturor mijloacelor din înzestrare, cu accent pe cele utilizate pentru acordarea asistenţei medicale de urgenţă şi prim ajutor calificat, pentru stingerea incendiilor sau intervenţiei la accidentele pe căile rutiere sau feroviare;
– revederea planurilor de cooperare întocmite între structurile de răspuns de la nivelul judeţului;
– sprijinirea autorităţilor administraţiei publice locale în derularea acţiunilor de protecţie a populaţiei şi comunităţilor:
– identificarea cu sprijinul autorităţilor administraţiei, ONG-uri, voluntari, a persoanelor în vârstă, care sunt singure şi monitorizarea acestora în această perioadă;
– amenajarea unor puncte medicale de prim ajutor şi de adăpostire a populaţiei, dotate cu aer condiţionat şi apă potabilă.
În municipiul Brăila sunt amenajate puncte de prim ajutor medical şi de distribuire a apei potabile în sediul Primăriei Municipiului Brăila, la Direcţia de Asistenţă Socială a Primăriei Brăila, Teatrul „Maria Filotti” şi Piaţa Halelor. De asemenea au fost amenajate spaţii de odihnă şi de distribuire a apei potabile în Piaţa Concordia, Piaţa Săracă, Piaţa Vidin, Piaţa Microhală şi Piaţa Radu Negru.
Pentru prevenirea efectelor periculoase pentru sănătatea populaţiei în perioada caniculară, ISU Brăila recomandă respectarea următoarele măsuri:
– deplasările sunt recomandate în primele ore ale dimineţii sau seara, pe cât posibil prin zone umbrite, alternând deplasarea cu repausul, în spaţii dotate cu aer condiţionat (magazine, spatii publice);
– evitaţi aglomeraţiile, expunerea la soare, efortul fizic intens între orele 11.00-18.00;
– purtaţi haine lejere, subţiri, deschise la culoare, pălării şi ochelari de soare;
– beţi 1,5 – 2 litri de lichide pe zi, nu prea reci, apă, sucuri naturale din fructe şi ceaiuri călduţe (soc, muşeţel, urzici); evitaţi consumul băuturilor alcoolice sau al celor cu cofeină sau zahăr (carbogazoase);
– mâncaţi fructe şi legume (pepene, prune, roşii) sau iaurt (echivalentul unui pahar cu apă); mâncaţi echilibrat şi variat insistând pe produsele cu valoare calorică mica;
– evitaţi alimentele cu unt conţinut sporit de grăsimi, în special de origine animală;
– menţineţi legătura eu persoanele în vârstă (rude, vecini, persoane cu dizabilităţi), interesându-vă de starea de sănătate a acestora şi oferiţi-le asistenţă ori de câte ori au nevoie;
– nu lăsaţi copiii/animalele de companie singuri/singure în autoturisme;
– cereţi sfatul medicului de familie la cel mai mic semn de suferinţă, manifestat de dumneavoastră sau copilul dumneavoastră;
– persoanele care suferă de diferite afecţiuni îşi vor continua tratamentul, conform indicaţiilor medicului. Este foarte util ca în perioada caniculară să se consulte medicul curant, în vederea adaptării schemei terapeutice la condiţiile existente;
– pentru ameliorarea condiţiilor la locul de muncă se va reduce intensitatea si ritmul activităţilor fizice, se va alterna efortul dinamic cu cel static şi alternarea perioadelor de lucru cu perioadele de repaus în locuri umbrite ori ventilate corespunzător.