Cu ocazia sărbătorii Sfântului Ierarh Nicolae, Jandarmeria Brăila va asigura, în perioada 4–6 decembrie, măsuri de ordine și siguranță publică la pelerinajul și ceremoniile religioase din municipiu. Evenimentele debutează joi 4 decembrie, cu tradiționalul pelerinaj, urmat de manifestări religioase la care se estimează participarea unui număr semnificativ de credincioși.
Jandarmii vor acționa în zona lăcașurilor de cult și pe traseele de deplasare pentru prevenirea incidentelor neprevăzute, menținerea unui climat de liniște și siguranță publică și sprijinirea participanților pe durata manifestărilor.
Misiunea jandarmilor include și gestionarea fluxurilor de persoane, sprijinirea organizatorilor și facilitarea accesului credincioșilor, astfel încât fiecare cetățean să se poată participa la evenimente în siguranță.
”Recomandăm participanților să respecte indicațiile jandarmilor pentru siguranța tuturor și pentru a permite desfășurarea evenimentelor în condiții de liniște și bună organizare. Respectarea instrucțiunilor jandarmilor ajută la fluidizarea traficului și a accesului pe culoarele stabilite pentru pelerinaj, protecția persoanelor vulnerabile și intervenția rapidă în situații de urgență. În contextul în care se estimează timp mare de așteptare, recomandăm tuturor participanților să poarte îmbrăcăminte călduroasă și încălțăminte comodă.
Persoanele mai în vârstă sunt sfătuite să se deplaseze însoțite de un membru al familiei sau de o persoană de încredere și să aibă la îndemână apă și medicamentele uzuale. De asemenea, vă recomandăm să mențineți distanța între participanți, să manifestați răbdare în zonele aglomerate, să acordați o atenție sporită copiilor și persoanelor vulnerabile, iar în cazul în care vă simțiți rău sau obosiți să ne solicitați sprijinul.
Noi vom rămâne alături de comunitate, acționând ca de fiecare dată pentru ca aceste momente de tradiție și spiritualitate să se desfășoare în condiții optime de siguranță”,este mesajul jandarmilor brăileni.
