În cursul lunii septembrie 2025, Inspectoratul Teritorial de Muncă Brăila a organizat acțiuni de control privind verificarea respectării dispozițiilor legale care reglementează relațiile de muncă și securitatea și sănătatea în muncă, având ca obiective principale identificarea și combaterea muncii nedeclarate și luarea măsurilor care se impun pentru determinarea respectării de către angajatori și creșterea gradului de conștientizare a angajatorilor și a angajaților în ceea ce privește necesitatea respectării prevederilor legale în domeniul relațiilor de muncă și securității și sănătății în muncă.
În luna septembrie 2025 inspectorii ITM Brăila au efectuat 166 de controale, în urma cărora au aplicat 205 sancțiuni, dintre care amenzi în valoare totală de 313.000 lei.
În domeniul relaţiilor de muncă s-au efectuat 86 controale, s-au aplicat 66 sancţíuni, dintre care 38 amenzi în valoare totală de 278.000 lei. Astfel, la 5 angajatori sancționați, au fost depistate prestând muncă nedeclarată 8 persoane, valoarea amenzilor aplicate fiind de 160.000 lei.
Alte deficiențe constatate au fost nerespectarea prevederilor legale privind acordarea repausului săptămânal, neevidenţierea orelor de muncă prestate de fiecare salariat, nerespectarea dispozițiilor privind munca suplimentară.
În domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă: au fost efectuate 80 controale. Au fost aplicate 139 sancțiuni, din care 8 amenzi, valoarea totală a acestora fiind de 35.000 lei.
Principalele deficiențe constatate au fost neasigurare instruire în domeniul securității și sănătății în muncă la angajare și periodic, neasigurare echipamente individuale de protecție, neverificarea sistematică și testarea utilajelor, neasigurarea semnalizării de securitate și sănătate în muncă, neefectuarea controlului medical periodic.
Principalele domenii de activitate în care au fost constatate deficienţe: Lucrări de construcții a clădirilor rezidențiale și nerezidențiale, Restaurante, Alte activitati de servicii suport pentru intreprinderi n.c.a., Comert cu amanuntul in magazine nespecializate, cu vanzare predominanta de produse alimentare, bauturi si tutun, Cultivarea cerealelor (exclusiv orez), plantelor leguminoase si a plantelor producatoare de seminte oleaginoase.
”Inspectoratul Teritorial de Muncă Brăila reamintește atât angajatorilor, cât și angajaților faptul că încheierea unui contract colectiv de muncă aduce avantaje ambelor părți, salariați și angajatori deopotrivă. Salariații pot beneficia de locuri de muncă și venituri mai stabile, condiții de muncă mai bune, aplicarea principiului egalității de șanse și tratament și protecție suplimentară în exercitarea drepturilor legale, participarea la procesele decizionale, concilierea vieții profesionale cu cea de familie, în timp ce angajatorii pot crea un climat de muncă favorabil performanței, productivitate, eficacitate, responsabilitate și loialitate a personalului sporite, soluționarea timpurie a litigiilor.
Contractele și acordurile colective negociate și înregistrate în condițiile legii au valoare juridică, iar clauzele acestora se aplică tuturor angajaților/lucrătorilor din unitate”, a declarat Liviu Arhire, inspector șef ITM Brăila.