Inspectoratul de Jandarmi Județean Brăila mulțumește pentru interesul manifestat față de Expoziția Itinerantă a Jandarmeriei Române 1850-2020, a cărei inaugurare a avut loc vineri, 8 noiembrie, în foaier-ul Teatrului Maria Filotti.
Persoanele prezente la eveniment au contribuit la succesul acestui eveniment, care a avut ca scop promovarea valorilor, tradițiilor și misiunilor Jandarmeriei Române în slujba cetățenilor. Expoziția nu doar că evidențiază trecutul și tradițiile Jandarmeriei Române, dar le oferă jandarmilor și oportunitatea de a se conecta cu comunitatea pe care o deservesc.
”Prezența fiecăruia dintre dumneavoastră a fost un prilej de bucurie și ne-a întărit încrederea în misiunea pe care o avem. Vă mulțumim pentru sprijinul și interesul manifestat și vă invităm să rămâneți alături de noi în misiunea noastră de a asigura un climat de siguranță și ordine publică în județul Brăila. Așteptăm cu drag să ne reîntâlnim și la alte evenimente dedicate comunității și instituției noastre. Expoziția o puteți vizita până pe data de 18 ianuarie 2025, în fiecare zi în intervalul orar 10:00-18:00”, transmite cu aleasă considerație, Inspectoratul de Jandarmi Județean Brăila.


