Au fost aprobați astăzi, în ședința de Guvern, indicatorii tehnico-economici pentru construcția Drumului de legătură dintre DEx Brăila-Galați și Varianta Ocolitoare a Municipiului Galați, cu o lungime de 6.925 de metri.
Acest nou drum cu 4 benzi (2 benzi pe sens), cu o lățime de 3,5 metri pe fiecare bandă, în lungime de 6,925 km, va asigura inclusiv accesul la Podul suspendat peste Dunăre de la Brăila. Finanțarea obiectivului de investiții se realizează din fonduri externe nerambursabile – Programul Transport (P.T.) 2021-2027 şi de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, în limita sumelor aprobate anual cu această destinație, precum şi din alte surse legal constituite, conform programelor de investiții publice aprobate potrivit legii.
Valoarea totală a investiției (inclusiv TVA) este de peste 812 milioane lei, din care C+M (inclusiv TVA) va fi de 556.260.000 lei, iar durata de execuție este estimată la 24 luni.
Pe traseu vor fi construite inclusiv 6 poduri și pasaje.
Drumul de legătură dintre DEx Brăila-Galați și Centura Galați va fi construit printr-un protocol încheiat între CNAIR și Consiliul Județean Galați