Ca urmare a acțiunilor de inspecție și control realizate de comisarii de mediu din cadrul Gărzii Naționale de Mediu – Comisariatul Județean Brăila, pentru verificarea stadiului de realizare a măsurilor prioritare de guvernanta privind gestionarea deșeurilor municipale (conform P.N.G.D.) și a stării de salubrizare a localităților, pe raza comunei Viziru au fost identificate patru locații, una pe raza localității Lanurile și trei pe raza localității Viziru, cu abandonări de deșeuri menajere în amestec cu deșeuri reciclabile, folie plastic, deșeuri textile, obiecte casnice uzate, deșeuri vegetale și gunoi de grajd.
Controlul s-a desfășurat luni, 10 noiembrie 2025.
În consecință, pentru neîndeplinirea obligațiilor pe care le are, UAT comuna Viziru a fost sancționată cu amendă în cuantum de 45.000 lei, în conformitate cu prevederile OUG 92/2021, art. 62, alin. 1, lit. d), privind regimul deșeurilor care stabilește obligații pentru producători, generatori de deșeuri și inclusiv pentru autoritățile publice locale.
Totodată, s-au stabilit măsuri în vederea soluționării neconformităților constatate.
Ignoranța și indolența unor cetățeni face ca bugetul Primăriei să fie păgubit de sume de bani care ar fi putut fi folosite pentru comunitate.


