Sâmbătă după amiază, de la ora 14.00, Dacia Unirea Brăila a jucat în deplasare, cu Sporting Liești, liderul seriei a II-a din Liga a 3-a, într-un meci contând pentru etapa a 15-a. Meciul s-a terminat cu scorul de 4-0 (2-0) pentru echipa gazdă.
În minutul 7 Dacia Unirea a avut o primă situație de gol. Eloh Atche a inrat în careu și a șutat de la 10 metri, dar portarul Brăneț a respins. Sporting Liești a deschis scorul în minutul 14, dintr-un penalty acordat foarte ușor de arbitrul de centru și repetat după ce la prima încercare a Crihană a trimis în bară, dar arbitrul a zis că au intrat jucătorii în suprafața de pedeapsă și a decis repetarea loviturii de la 11 metri. La a doua execuție, Bogdan Crihană a șutat în tot în stânga, lângă bară, și a marcat pentru 1-0. În minutu 44 gazdele au marcat pentru 2-0. Luca a degajat slab, în picioarele lui Crihană, care a pătruns în careu și a centrat pe bara a doua, iar Viorel Costea, nemarcat, a trimis în poartă din 6 metri.
În repriza a doua, Dacia Unirea Brăila a avut o situație bună de a marca, în minutul 71, la un șut al lui Sava de la 14 metri, dar mingea a trecut puțin peste transversală. În minutul 74 gazdele și-au majorat avantajul, în urma unui corner de pe partea dreaptă. Mingea a fost centrată pe partea opusă, Stan a centrat în fața porții și Viorel Costea a marcat din 6 metri, 3-0. Pe final de meci gazdele au avut câteva ocazii mari de a marca, dar abia în minutul 90+3 au reușit să înscrie. Stan a plecat pe contraatac și i-a pasat în dreapta lui Adrian Grigoraș, iar acesta a intrat în careu și a șutat pe colțul scurt reușind să-l învingă pe portarul Jacob.
Dacia Unirea Brăila a început cu formula: D. Jacob – Ezekiel, Sava, Igwe, Bizeta, Nichifor, Dragomir, Luca, Atche, Simion, Duțu. Au mai intrat: Marcu, Dedan, Răileanu, Conduz și Baștiurea.
După 15 etape, Dacia Unirea este pe locul 9 în seria a II-a din Liga a 3-a, cu 10 puncte. Etapa a 15-a a fost ultima care se va disputa în acest an. Liga a 3-a se va relua pe 1 martie 2025, când Dacia Unirea Brăila va juca pe teren propriu cu ACS KSE Târgu Secuiesc.