După ce în primele două etape ale turneului de la bistrița au obținut victorii facile, în următoarele două handbalistele de la HC Dunărea au pierdut în fața unor echipe de la mijlocul clasamentului și s-au îndepărtat de locurile de cupe europene. Sâmbătă la prânz, în Sala LPS Bistrița, HC Dunărea a fost învinsă cu 24-29 (11-16) de Rapid București. În absența antrenorului principal, Neven Hrupec, cu probleme de sănătate, echipa brăileană a fost condusă de pe bancă în acest meci de Eugen Jelesneac.
HC Dunărea a deschis scorul în minutul 2, prin Udriștioiu, dar a fost singura dată când au avut avantaj pe tabela de marcaj. Rapid a marcat apoi de 4 ori la rând și în minutul 8 aveau 4-1. Următorul gol al Brăilei a fost marcat în minutul 9, de Alina Czeczi, iar în minutul 11 Dmitrovic a egalat la 4. A fost ultima dată când cele două echipe au fost la egalitate pentru că rapidistele au revenit cu 3 goluri și s-au distanțat din nou la 3 goluri, scor 7-4 în minutul 14.
În minutul 18 Buceschi a dus echipa Rapidului la 4 goluri avans, scor 10-6. Elena dache a marcat de două ori pentru Brăila și a redus handicapul al două goluri. Ultima dată când diferența pe tabela de marcaj a fost de două goluri s-a înregistrat în minutul 28, când Udriștioiu a marcat pentru 13-11, iar pe final de repriză Rapid a înscris de 3 ori și la pauză scorul a fost 16-11.
Boljevic a marcat primul gol din repriza a doua și a mărit avansul rapidistelor la 6 goluri. Brăila a ripostat cu două goluri legate marcate de Udriștioiu. În minutul 40, la scorul de 18-13, Dobre a parat o aruncare de la 7 metri executată de Udriștioiu, iar în minutul 43, fostul portar al Brăilei a parat și aruncarea de la 7 metri executată de Dmitrovic. Rapidistele au profitat și au marcat de două ori după cele două ratări ale Brăilei, Chiricuță mărind avansul giuleștencelor la 7 goluri, scor 20-13 în minutul 44.
În minutul 46 Chiricuță a dus Rapidul la 8 goluri avans, scor 22-14, iar în minutul 48 Buceschi a marcat pe contraatac, singură cu poarta goală, pentru 24-15. Brăila a reușit să reducă din handicap în următoarele 5 minute, scor 25-20 în minutul 53. Până la final diferența s-a menținut la 5-6 goluri, iar la final rapid a câștigat cu 29-24, cu un ultim gol al meciului marcat de Milic.
Pentru HC Dunărea Brăila au marcat: Udriștioiu -7 goluri, Czeczi -6, Tamires- 3, Tiron -3, dache -2, Dmitrovic -2 și Milic -1. Au mai jucat: Șerban, Nenezic, Safta, Kanaval, Zamfirescu.
După 19 etape, HC Dunărea Brăila a coborât pe locul 8, cu 28 de puncte. Următorul turneu va fi la Cluj napoca, unde în zilele de 6 și 7 mai se vor juca meciurile din etapele a 20-a și a 21-a. În primul meci, HC Dunărea va întâlni pe CSM Slatina, iar al doilea meci, cu Minaur Baia Mare, va fi reprogramat, pentru că echipa maramureșeană va juca Final 4 înEHF European league, în zilele de 8 și 9 mai.