Filarmonica „Lyra – George Cavadia” Brăila pregătește comunității un eveniment cu adevărat special, o seară festivă la Brăila: Ducu Bertzi, Orchestra de cameră „George Cavadia” și balerinii Operei Naționale București, într-un concert extraordinar de Crăciun.
Pe 16 decembrie 2025, de la ora 18:30, Casa Tineretului din Brăila va deveni scena unui spectacol intitulat „Asta-i seara serilor”, un concert extraordinar de Crăciun ce reunește artiști de prestigiu, emoție autentică și strălucire artistică. În centrul evenimentului se află binecunoscutul Ducu Bertzi, care va oferi publicului brăilean o experiență în premieră: este pentru prima dată când artistul cântă într-un concert simfonic, un moment aparte atât pentru public, cât și pentru interpretul care își poartă melodiile în inimile generațiilor de ascultători. Emoția și universul său muzical capătă, astfel, o dimensiune nouă, amplificată de forța și noblețea sonoră ale Orchestrei de Cameră „George Cavadia” în colaborare cu Orchestra Teatrului Național de Operă și Operetă „Nae Leonard” Galați, ansamblu care îl acompaniază și creează o conexiune între eleganța muzicii simfonice și sensibilitatea folk care l-a consacrat. Bagheta îi va aparține maestrului Petrea Gogu, un dirijor care transformă fiecare pagină muzicală într-o poveste ce respiră eleganță și intensitate.
Atmosfera serii va fi îmbogățită de prezența balerinilor Operei Naționale București, care vor aduce pe scenă momente coregrafice de finețe și rafinament, sub coordonarea lui Alin Gheorghiu. Prin eleganța mișcării și expresivitatea interpretării, aceștia vor oferi un contrapunct vizual spectaculos, completând universul sonor al concertului.
Evenimentul se conturează ca un dar cultural adresat brăilenilor la final de an — o combinație armonioasă între tradiție, inspirație artistică și celebrarea spiritului Crăciunului. Prezentarea va fi asigurată de prof. Alexandra Gurgu.
Biletele sunt disponibile la Agenția Filarmonicii sau online, pe platforma BLT.ro.
Brăilenii sunt invitați să trăiască „seara serilor”, o întâlnire memorabilă cu magia muzicii, frumusețea dansului și atmosfera autentică a sărbătorilor, toate acestea desfășurându-se în grandioasa sală, proaspăt renovată, care își va dezvălui splendoarea!
