O sâmbătă seară, de început de februarie, sonoritățile pline de finețe ale viorii și pianului, atmosfera intimă și elegantă a sălii „Dan Dediu”. Acestea sunt premisele concertului cameral din data de 8 februarie 2025, ora 18.00, de la sediul Filarmonicii Lyra-George Cavadia, în care vă veți putea bucura de un mănunchi de lucrări de o sensibilitate aparte.
Veți descoperi dialogul muzical al violonistului ieșean Adrian Gheorghiu cu pianista Diana Dogaru, dar și din reapariția pe scena Filarmonicii Lyra-George Cavadia a tinerei și talentatei pianiste Sara Leu, elevă la Liceul de Arte „Hariclea Darclee” Brăila.
Biletele acestui eveniment pot fi achiziționate de la agenția Filarmonicii din strada Ana Aslan nr. 29 sau online de pe platforma blt.ro https://www.blt.ro/concert-cameral-extraordinar.html”, a declarat Alexandra Gurgu, secretar muzical al Filarmonicii „Lyra – George Cavadia”.
