La sfârșitul săptămânii trecute, la Zalău, a avut loc Cupa României la box pentru juniori, competiție la care CSM Brăila a obținut un loc întâi prin Eduard Marian Mușat și un loc trei prin Daniel Aelenei. Această competiție a reprezentat și un criteriu de selecție pentru Campionatul European de box pentru juniori care va avea loc în luna iulie în Georgia, astfel că ocupantul locului întâi la categoria 70 kg, Eduard Mușat, va reprezenta România la întrecerea continentală.
La Cupa României de la Zalău, la categoria 70 kg, Eduard Mușat, pugilist pregătit de antrenorul George Perțea și multiplul campion național, Marian Pița, a câștigat toate cele 4 meciuri pe care le-a avut de disputat. Mușat l-a învins la puncte în primul meci pe Ștefan Aschiopoaie, de la Iași, iar în cel de-al doilea meci a trecut de Denis Radu de la Banatul Timișoara. În semifinalele categoriei 70 kg, Eduard Mușat l-a învins la puncte, decizie unanimă, pe Gabriel Dragu de la Rovinari și astfel și-a asigurat calificarea în finală. În finala competiției, la categoria 70 kg, Eduard Mușat a câștigat la puncte, decizie 4-1, meciul cu David Ilie Andrei Bratu, de la Suceava, pugilist din lotul național de juniori al României.
La categoria 63 kg, Daniel Aelenei de la grupa antrenorului Cristian Bălan l-a învins în primul meci pe reprezentantul gazdelor, Cristian Terec, iar în gala a doua a trecut de Alexandru Cărare de la Onești. Brăileanul a pierdut însă în semifinale, în fața lui Alex Herțeg de la Dinamo București. Tot la această categorie de greutate, Emanuel Turcu, tot de la grupa antrenorului Cristian Bălan, l-a învins în prima gală pe Petre Modoi de la Voluntari dar a pierdut apoi meciul pentru o medalie, în disputa cu Ionuț Roman din Iași. Ceilalți trei pugiliști care au participat la această competiție, Andrei Burlacu, Eduard Belioglu și Marius Lazăr au părăsit competiția încă de la primul meci.