Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminălității Organizate Brăila și procurorii D.I.I.C.O.T. au documentat activitatea infracțională a unui bărbat bănuit că ar fi întreținut relații sexuale cu trei minore, pe care le-ar fi filmat în ipostaze sexuale explicite. Cel în cauză, Chiric Mirel a fost reținut pentru pornografie infantilă şi act sexual cu un minor.
La data de 8 ianuarie a.c., polițiștii Serviciului de Combatere a Criminălității Organizate Brăila, sub coordonarea D.I.I.C.O.T. – B.T. Brăila, au desfășurat o acțiune, pe raza municipiului Brăila, pentru depistarea unui bărbat, în vârstă de 49 de ani, ce ar fi distribuit materiale pornografice cu minori.
În urma probatoriului administrat în cauză, față de acesta a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore, pentru săvârșirea infracțiunilor de pornografie infantilă şi act sexual cu un minor.
Din cercetări a reieșit că, în perioada 1 noiembrie 2017 – 31 decembrie 2017, în mod repetat, inculpatul Chiric Mirel a întreținut acte sexuale cu trei minore în vârstă de 16 ani, 15 ani și respectiv 14 ani, în scopul producerii de materiale pornografice.
În cursul zilei de 1 ianuarie 2018, prin intermediul unei aplicații tip messenger, inculpatul a distribuit unor cunoscuți comuni mai multe fotografii cu caracter pornografic, acestea fiind efectuate de către inculpat în timp ce întreținea relații sexuale cu persoanele vătămate.
Acesta ar fi folosit imaginile pentru a le constrânge pe minore să continue întreținerea de raporturi sexuale cu el, amenințându-le că în caz contrar le va distribui în mediul online, lucru pe care l-ar fi şi făcut.
Chiric Mirel a fost prezentat, ieri, 09 ianuarie 2018, Tribunalului Brăila, care a dispus faţă de acesta măsura arestării preventive pentru o perioadă de 30 de zile.