
Brăila este în acest an în fruntea topului promovabilității la Evaluarea Națională, cu un procent de 92,38% din numărul elevilor prezenți la ambele probe care au obținut medii peste 5.00. anul trecut procentul a fost de 87%.
La nivel național, pe discipline, la limba română s-au obținut note peste cinci într-o proporție de 85,4%, iar la matematică într-un procent de 73,5%.
Cel mai bun procent se înregistrează la nivelul județului Brăila, cu 92,4%, urmat de Cluj, 91,5%, iar județele cu mediile cele mai mici sunt Teleorman, 67,8%, și Giurgiu, cu 65,2%.
La nivel național s-au înregistrat 409 medii de 10, iar cele mai multe au fost obținute de elevii din Cluj — 43, Suceava — 25 și Argeș — 24. În Brăila au fost 19 medii de 10, iar în București, au fost 13 medii de 10.
Din cele 19 medii de 10 din județul Brăila, cele mai multe sunt obținute de elevi de la Colegiul Național Gheorghe Munteanu Murgoci, cu 8 elevi cu media maximă. Școlile gimnaziale Mihai Eminescu și Ion Creangă au câte trei elevi cu medii de 10, iar de la Colegiul Nicolae Bălcescu, Școala Ion Băncilă, Școala Ecaterina Teodoroiu din municipiul Brăila sunt câte un elev cu media 10 la Evaluarea Națională. Între cei 19 elevi de 10 se regăsesc și doi elevi de la școli din mediul rural, unul de la Școala Cireșu și unul de la Școala Ulmu.
La nivelul județului Brăila au fost înscriși 2076 elevi absolvenți ai clasei a VIII-a, dintre care s-au prezentat la ambele probe 2046, iar 1890 dintre aceștia au obținut medii peste 5.00. dintre cei care au obținut medii peste 5.00, 471 de elevi au avut medii peste 9.00, ceea ce reprezintă un procent de 24,92% din numărul celor care au avut medii peste 5.00.
Vineri, între orele 16.00 — 20.00, se vor putea depune contestațiile, care vor fi rezolvate în perioada 27 — 29 iunie.
Potrivit calendarului MECȘ, rezultatele finale după contestații se vor afișa pe 30 iunie.
Admiterea în învățământul liceal se va face pe baza calculului mediei ponderate între media generală la Evaluarea Națională susținută de elevii clasei a VIII-a (75%) și media generală de absolvire a claselor V — VIII (25%).