Întrucât elevii s-au reîntors în bănci, polițiștii acționează zilnic în incinta și zona adiacentă unităților de învățământ, în punctele cu risc ridicat de accidente și la orele semnalate cu trafic intens, pentru prevenirea accidentelor rutiere, evitarea blocajelor și fluidizarea circulației rutiere.
Astfel, polițiști din cadrul Poliției Orașului Ianca, Făurei și Însurăței au acționat ieri, în intervalul orar 07:30-12:00, în incinta și zona adiacentă unităților de învățământ, pe linia respectării prevederilor legale în vigoare, scopul fiind acela de a descuraja absenteismul școlar, delicvența juvenilă și fenomenul contravențional, dar și traficul și consumul de droguri.
Polițiștii au verificat 13 unități de învățământ, au legitimat 39 de persoane ce au fost verificate în aplicația eDAC, au controlat microbuze de transport școlar, dar și societățile de alimentație publică din zona unităților de învățământ. De asemenea, agenții de securitate au fost instruiți cu privire la accesul în unitățile de învățământ și s-a relaționat cu 11 directori în vederea îmbunătățirii colaborării interinstituționale.