Pentru siguranța comunității, în perioada 31 decembrie 2024 – 07 ianuarie 2025, efectivele suplimentate ale Jandarmeriei Brăila au acționat în municipiu și județul Brăila atât independent, cât și alături de celelalte structuri cu atribuții în domeniu pentru asigurarea unui climat optim de ordine și siguranță publică la manifestările cultural-artistice, religioase și sportive care au avut loc în această perioadă.
Jandarmii brăileni au intervenit în această perioadă la 2 evenimente semnalate prin Sistemul Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă 112 adresate direct instituției.
Au fost legitimate 285 de persoane din care 70 de persoane prin intermediul aplicației eDAC.
Pe timpul misiunilor desfășurate au fost constatate și abateri de la lege fiind aplicate 22 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 6.000 lei, preponderent pentru fapte prevăzute de Legea nr. 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice.
Alte sancțiuni au fost aplicate pentru fapte prevăzute de Legea 176/2024 a pescuitului şi a protecției resursei acvatice vii și pentru fapte prevăzute de Legea 349/2002 pentru prevenirea și combaterea efectelor consumului produselor din tutun.