Miercuri, 16 aprilie, de la ora 9.00, în Sala de ședințe a CUP Dunărea Brăila, a avut loc ședința ordinară a CLM, cu peste 50 de proiecte pe ordinea de zi. La ședința care a durat doar 30 de minute, au participat fizic 19 consilieri locali. Trei consilieri, Carmen Ion (PNL), Nicoleta Ivașcu (PNL) și Adrian Goanță (PSD), au participat online la ședință, iar Daniela Rădulescu (AUR) a lipsit motivat.
Primul punct pe ordinea de zi a fost aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli al SC ECO SA pe anul 2025, unde ponderea veniturilor este din subvenția acordată de Primăria Brăila pentru Grădina Zoologică.
Indicatorii din proiectul bugetului de venituri și cheltuieli al ,,ECO” S.A. Brăila pe anul 2025 sunt fundamentați pe baza obiectivelor de politică salarială stabilite la art. XXXIII și art. XXXIV din OUG nr. 156/2024 privind unele măsuri fiscal bugetare în domeniul cheltuielilor publice pentru fundamentarea bugetului general consolidat pe anul 2025.
La elaborarea proiectului de buget s-au avut în vedere atât desfășurarea unor activități cât mai diversificate în cadrul Grădinii Zoologice, cât și derularea contractelor de livrare piatră brută, spartă și transport.
Bugetul prevede venituri de 8.215 mii lei și cheltuieli de 8.148 mii lei. Structura veniturilor totale se prezintă, astfel: venituri din exploatare 8.214 mii lei și venituri financiare 1000 lei. Cheltuielile totale includ: cheltuieli de exploatare 8.088 mii lei și cheltuieli financiare 60 mii lei.
,ECO” S.A. Brăila prevede pentru anul 2025 un profit brut de 67 mii lei. În anul 2025, cheltuielile pentru investiții sunt estimate la nivelul de 10.910 mii lei, din care 3.910 mii lei din surse proprii.
De menționat că în anul 2024 au fost realizate venituri în sumă totală de 6689 mii lei.
La întocmirea Bugetului de Venituri si Cheltuieli pentru anul 2025 s-a adoptat o maniera realistă si prudenta în ceea ce privește veniturile, fiind considerate doar acele venituri cu o probabilitate ridicată de realizare. Prognoza veniturilor ce vor fi obținute este subvenția de la Primăria Municipiului Brăila în valoare de 5.300 mii lei si contractele de livrări piatră brută, piatră concasată și transport, suma estimată a se obține din acestea, fiind de 8.215 mii lei.
Cheltuielile cu bunuri și servicii, în valoare de 3.210 mii lei, cuprind cheltuielile efectuate cu următoarele componente: materiale consumabile, hrană animale Gradina Zoologica, medicamente animale, combustibil mașini si utilaje, piesele de schimb, cheltuielile privind apa, gaze și energia, colaboratori, chirii, închirieri utilaje și alte cheltuieli executate cu terți. Pe de altă parte, tot în categoria cheltuielilor materiale sunt cuprinse și cheltuielile cu materialele de natura obiectelor de inventar necesare realizării obiectului de activitate al societății.
Proiectul de hotărâre a fost aprobat cu 20 de voturi pentru și două voturi abțineri, ale consilierelor Carmen Ion (PNL), Nicoleta Ivașcu (PNL).