Astăzi dimineață, în Piața Independenței din municipiul Brăila, vor avea loc manifestările prilejuite de sărbătorirea Zilei Armatei Române, la care sunt așteptați să participe oficialități publice locale, militari și simpli cetățeni.
Ziua Armatei Române este ziua când în România se sărbătorește Armata Română, care la data de 25 octombrie 1944 a eliberat de sub ocupația horthystă Transilvania de Nord, în urma Bătăliei de la Carei. Sărbătorirea Zilei Armatei Române este stipulată de Decretul nr. 381 din 01.10.1959.
În 25 octombrie 1944, generalul Gheorghe Avramescu, comandantul Armatei a 4-a Române, a decis să pornească ofensiva pentru a elibera orașul Carei și, totodată, ultimul colț de pământ românesc aflat sub ocupație maghiară din 1940. Astfel, generalul Gheorghe Avramescu a dorit să îi facă un cadou Regelui, care împlinea 23 de ani și care, cu două luni mai devreme, scosese România din războiul contra Națiunilor Unite și pornise lupta pentru eliberarea Transilvaniei de Nord. Tot în 25 octombrie 1944, trupele românești au trecut în Ungaria, după cum menționa generalul Gheorghe Avramescu într-un ordin de zi.
Programul manifestărilor dedicate sărbătoririi Zilei Armatei Române:
Ora 08.00-18.00 Parcarea laterală a Primăriei Municipiului Brăila, partea cu Colegiul Național Gh. M. Murgoci – Expoziție de tehnică militară
Piața Independenței
Ora 09.50 Întâlnirea oficialităților militare și civile
Ora 10.00 Începerea ceremonialului militar religios cu primirea onorului de către comandantul Garnizoanei Brăila și salutul drapelului de luptă;
Ora 10.10 Citirea mesajului ministrului Apărării Naționale transmis cu acest prilej;
Ora 10.15 Rostirea de alocuțiuni de către prefectul județului Brăila și comandantul Garnizoanei Brăila;
Ora 10.25 Festivitatea de premiere a loturilor participante la competiția sportivă ”Cupa 25 octombrie”;
Ora 10.40 Defilarea gărzii de onoare;
Monumentul Sublocotenentului Erou Ecaterina Teodoroiu
Ora 10.45 Depuneri de coroane de flori la monumentul sublocotenentului erou Ecaterina Teodoroiu;
Ora 11.00 Încheierea activităților.
Ora 20.00-21.00 Retragerea cu torțe, Calea Călărașilor, în zona cuprinsă între Teatrul Maria Filotti Brăila-Piața Independenței- Catedrala”Nașterea Domnului”, pe sensul de mers