Sâmbătă seara, la ora 21:00, poliţişti din cadrul Secţiei 5 Poliţie Rurală Viziru au procedat la oprirea în trafic, pe raza comunei Roșiori, a unui moped, ce era condus de un localnic în vârstă de 18 ani.
În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au constatat că tânărul nu posedă permis de conducere valabil pentru nicio categorie de vehicule, în cauză fiind întocmit dosar penal.
Tot sâmbătă seara, la ora 21:45, polițiști din cadrul Poliției Orașului Făurei l-au depistat pe un bărbat, în vârstă de 41 de ani, din localitatea Făurei-Sat, comuna Surdila Greci, în timp ce conducea, pe DJ 203, la intrarea în orașul Făurei, un ansamblu de vehicule, format dintr-un tractor și două remorci, fără ca acestea să fie înmatriculate.
În cauză a fost întocmit dosar penal pentru conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat.