
Poliţiştii brăileni acţionează, în fiecare weekend, în municipiu şi judeţ, pentru prevenirea faptelor antisociale, în special a celor comise cu violenţă, precum şi pentru menţinerea climatului de ordine şi siguranţă publică.
În zilele de 13 şi 14 octombrie a.c., poliţişti din cadrul Poliţiei Municipiului, poliţiilor orăşeneşti şi cei ai secţiilor de poliţie rurală arondate, sprijiniţi de jandarmi, au acţionat atât în municipiu, cât şi în localităţile din mediul rural, în zona pieţelor şi a unităţilor cu profil discotecă, club, cafe-bar ş.a., pentru menţinerea unui climat corespunzător de ordine şi siguranţă publică, prevenirea şi combaterea faptelor ilegale, precum şi a principalelor cauze generatoare de accidente rutiere.
Pe timpul activităţilor, au fost verificate 49 de societăţi comerciale și au fost legitimate 396 de persoane, dintre care 26 au fost controlate corporal. Totodată au fost oprite în trafic 278 de autovehicule, fiind testaţi cu aparatul etilotest 53 de şoferi.
De asemenea, aceştia au constatat 99 de contravenţii, pentru care au fost aplicate sancţiuni în valoare totală de 38.380 de lei.
Dintre amenzile aplicate 78 au fost pentru încălcarea prevederilor O.U.G. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, 13 conform Legii 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, 5 la Legea 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor şitrei la alte acte normative.
Ca măsuri complementare, poliţiştii au reţinut şase permise de conducere şi au retras două certificate de înmatriculare. Totodată, aceștia au confiscat cantitatea de 137,4 kg de pește, specia caras, şi 18,4 kg de pește, specia platică.
De asemenea, poliţiştii Biroului Proximitate au acţionat, pe raza municipiului, pentru prevenirea absenteismului şcolar şi combaterea faptelor antisociale săvârşite în incinta şi în apropierea unităţilor de învătământ.
Cu această ocazie, au fost verificate 8 unităţi de învăţământ şi 8 paznici, fiind controlate şi 12 societăţi comerciale, situate în apropierea acestora. Pe timpul acțiunilor au fost depistaţi 7 elevi care absentau nejustificat de la cursuri, care au fost consiliaţi şi atenţionaţi cu privire la modul de comportare.
Totodată, poliţiştii au purtat discuţii şi cu factorii de conducere din unităţile de învăţământ pentru identificarea elevilor problemă şi au participat la două ore de dirigenţie.