
Doi bărbați, cu vârste de 37, respectiv 38 de ani, pe numele cărora autoritățile austriece au emis mandate europene de arestare pentru jaf armat și aderare la grup infracțional, au fost depistați de polițiștii din Brăila.
La data de 26 septembrie a.c., polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Brăila au depistat doi bărbați, cu vârste de 37, respectiv 38 de ani, din Brăila, urmăriți internațional. Cei doi, Iulian Pandrea și Victor Sorinel Apetrei, aveau emise pe numele lor, de către autoritățile judiciare din Austria, mandate europene de arestare pentru infracțiunile de jaf armat și aderarea la un grup infracțional, fapte comise pe teritoriul acestui stat, în cursul anului 2016.
În fapt, cei doi sunt bănuiți că, la data de 1 decembrie 2016, ar fi pătruns într-un magazin, din orașul Bruck an der Leitha, din Austria, forțând ușa de la intrare cu un levier. După ce au pătruns în magazin ar fi spart toate rafturile acestuia, cauzând un prejudiciu de aproximativ 40.000 de euro și ar fi sustras peste 100 de telefoane mobile, în valoare de aproximativ 42.000 de euro.
Pentru depistarea celor în cauză, polițiștii au beneficiat de date și informații suplimentare obținute prin intermediul Biroului SIRENE din cadrul Centrului de Cooperare Polițienească Internațională — Inspectoratul General al Poliției Române.
Cei doi bărbați au fost prezentați Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați, care a emis ordonanțe de reținere pentru 24 de ore, urmând a fi prezentați Curții de Apel Galați cu propunere de arestare preventivă pentru 15 zile în vederea demarării procedurilor de predare către autoritățile din Austria.
Aceștia au fost încarcerați în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Galați.
