
Premierul Mihai Tudose a cerut ministrului Apărării Adrian Tuțuianu, ministrului de Interne Carmen Dan și secretarului de stat din MAI Raed Arafat să acționeze de urgență, în mod coordonat, în cadrul celulei de criză, pentru salvarea vieții militarilor răniți în accidentul care a avut loc în această seară în județul Argeș.
Prim-ministrul Tudose este în permanentă legătură cu instituțiile implicate în acțiunea de salvare pentru ca Executivul să pună la dispoziție tot ce este nevoie pentru sprijinirea victimelor și a familiilor acestora.
„Solicit ministrului Sănătății să pună la dispoziția spitalelor în care vor fi internați militarii răniți toate resursele necesare pentru a fi cât mai bine ingrijiți. În această seară am cerut și ministrului Apărării Adrian Tutuianu, precum și secretarului de stat din MAI Raed Arafat, să se deplaseze la locul accidentului pentru a coordona acțiunile de salvare. Suntem alături de militarii răniți în acest cumplit accident și le dorim multă sanatate”, a precizat premierul Tudose.
De asemenea, șeful Executivului a transmis condoleanţe tuturor celor îndureraţi după această tragedie. Guvernul va oferi sprijinul necesar familiilor militarilor implicaţi în acest accident.
Cei trei militari morti dupa ce un camion s-a rasturnat intr-o rapa, in judetul Arges, aveau 32, 38 si 40 de ani, iar doi dintre ei fusesera in misiuni in Afganistan.
Cei noua militari raniti sunt in stare stabila si au fost repartizati la spitale militare din Brasov, Pitesti si Bucuresti.Conform MApN, cei trei sunt plutonierul-major Mihai Ionut Toma, caporalul clasa a III-a George-Emilian Catana si caporalul clasa a III-a Petre Cristian Toader, iar vineri, la ora 8.30, vor fi organizate in unitatile militare din tara ceremonii de comemorare.
Plutonierul-major Mihai Ionut Toma avea 38 de ani si era necasatorit. Era veteran al teatrelor de operatii, cu doua misiuni executate in Afganistan, fiind angajat al MApN din anul 2002. Caporalul clasa a III-a Petre Cristian Toader era in varsta de 32 de ani, era casatorit si avea un copil. Executase o misiune in teatrul de operatii din Afganistan, fiind angajat al MApN din anul 2008. Caporalul clasa a III-a George-Emilian Catana, avea 40 de ani, era angajat al MApN din anul 2002. Era casatorit si avea un copil.
