
Duminică, 11 decembrie 2016, în România vor avea loc alegeri parlamentare. Efectivele MAI asigură paza sediului Biroului Electoral Central, Biroului Electoral al Municipiului București, a sediilor Birourilor Electorale Județene și ale celor 18.626 secții de votare organizate în țară. În județul Brăila vor fi 281 secții de votare, din care 141 în minicipiul Brăila.
Operatorul de calculator al biroului electoral al secţiei de vot asigură înregistrarea video-audio neîntreruptă a procedurilor realizate de la încheierea votării şi până la părăsirea localului secţiei de vot de către membrii biroului electoral al secţiei de votare, în scopul asigurării posibilităţii organismelor electorale de a verifica respectarea dispozițiilor privind numărarea voturilor și constatarea rezultatelor.
La alegerile parlamentare, alegătorii vor primi 2 buletine de vot – unul pentru alegerea membrilor Camerei Deputaţilor şi unul pentru alegerea membrilor Senatului.
Și la acest proces electoral va fi folosit Sistemul informatic de monitorizare a prezenței la vot și de prevenire a votului ilegal implementat de Autoritatea Electorală Permanentă și dezvoltat de Serviciul de Telecomunicaţii Speciale.
Programul semnalează dacă un alegător a votat deja sau daca un alegător nu are drept de vot şi agregă datele statistice privind prezenţa la urne.
Acest sistem a fost utilizat pentru prima dată la alegerile locale din acest an.